
Ludovic Orban: Elevii ar putea merge la școală începând cu 1 octombrie, iar primele două săptămâni să învețe online
Telex » Știri
4 septembrie 2020
Elevii ar putea merge la școală începând cu 1 octombrie, iar în perioada 14-30 septembrie să urmeze cursuri online, a spus premierul Ludovic Orban, citat de Mediafax. Este vorba despre un scenariu cerut de medici.
„Au fost discuții pe această temă (ca școlile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar în intervalul 14-30 septembrie cursurile să fie online - n.r.). Există puncte de vedere exprimate de specialiști, în special medici, care spun că atât profesorii, cât și copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că o mare parte dintre cei infectați au spus că vin din concediu”, a afirmat Ludovic Orban.
El precizează că nu a fost luată o astfel de decizie, dar, dacă se va lua, atunci va fi anunțată în timp util.
„Deocamdată lucrurile sunt așa cum le-am anunțat. Decizia de deschidere a școlii va fi luat în plan local. (...) ”, a mai spus premierul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Cu privirea din prezent spre un trecut fondator. O expoziție internațională Leonardo da Vinci, la Bușteni
Un regal artistic sub prestigioasa emblemă a „Cununii Carpaților”
Smaranda Brăescu, un reper în istoria aeronauticii românești
Restaurarea frescei din Aula Magna a ASE, prilej de reamintire a frumoșilor ani de studenție
Meserii legendare, o expoziție emblematică pentru București
BookFest a reînviat la Timișoara
„Muzică pe pâine”, o invitație la o lume sonoră fascinantă
Festivalul Dinu Lipatti, „cap de afiș” al actualității cultural-artistice