Ludovic Orban: România va beneficia în următorii ani de oportunități pe care nu le-a mai avut
Telex » Știri 14 septembrie 2020
Premierul Ludovic Orban consideră că România va beneficia, în următorii ani, de oportunităţi de dezvoltare pe care nu le-a mai avut în ultima perioadă. „Din fericire, România va beneficia în următorii cel puţin şapte ani, dacă nu şi mai mult, de oportunităţi pe care nu le-a mai avut în ultima perioadă. În primul rând, România este o ţară din ce în ce mai atractivă pentru partenerii ei economici internaţionali. În al doilea rând, România va beneficia de finanţare cum nu a beneficiat în istoria sa. Finanţări externe importante, fie din bugetul Uniunii Europene 2021-2027, fie din facilitatea de rezilienţă şi recuperare decisă la nivel european, fie din alte programe (...) care beneficiază de finanţare de la bugetul Uniunii Europene”, a declarat premierul, la Drobeta Turnu-Severin, informează Agerpres. El a adăugat că accentul trebuie pus pe pregătirea accesării fondurilor care se vor afla la dispoziţia ţării noastre.
„Următorii ani vor fi decisivi pentru dezvoltarea economică a României. Noi am luat decizia fermă de a pregăti cu minuţiozitate fiecare program, fiecare domeniu de activitate, fiecare proiect, astfel încât în momentul în care banii vor fi accesibili, noi să fim pregătiţi să-i utilizăm cât mai repede, cât mai eficient şi cu cât mai multe efecte benefice pentru viaţa de zi cu zi a românilor şi pentru dezvoltarea economică a României”, a precizat prim-ministrul. El a reamintit că programul de investiţii şi relansare economică vizează dezvoltarea infrastructurii de transport, infrastructurii energetice, comunicaţiilor, infrastructurii de sănătate, infrastructurii educaţionale, care să pună bazele unei modernizări rapide a României.
Susținere financiară suplimentară pentru protejarea „Tezaurului Uman Viu”
ArtSafari: cinci expoziții de excepție cu opere ale marilor artiști plastici români
Istoria Teatrului, o „scenă” pentru eternitate
Cartea pentru copii, de la „Cenușăreasă” la podiumul premianților
Monumentele istorice, comori pentru eternitate
La MNAR, filmul de artă este la el acasă
România devine un hub cultural-artistic atestat și de un important festival cinematografic
Lectura, ca mod de viață atestat și de o stație de metrou