MADR: 30 noiembrie 2025 – termenul-limită pentru depunerea ultimei cereri de plată din cadrul PNDR 2014–2020
Numărul 44, 12-18 nov. 2025 » Direct de la sursă
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că ultima cerere de plată aferentă proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020 va fi depusă până la data de 30 noiembrie 2025, conform Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 291/2025. Potrivit unui comunicat al instituției, această măsură este necesară pentru asigurarea finalizării procesului de implementare și închidere a PNDR.
„După analiza stadiului de implementare a proiectelor și în urma deciziei Comisiei Europene, MADR intenționează tranzitarea în Planul Strategic 2023–2027 (PS) a proiectelor care nu pot fi închise până la 31 decembrie 2025, dar care se află într-un stadiu avansat de execuție și pot fi finalizate în cursul anului 2026. Tranziția se va realiza în ordinea gradului de implementare a proiectelor și în limita bugetului aprobat de Comisia Europeană, având ca obiectiv maximizarea utilizării fondurilor europene și sprijinirea beneficiarilor care au înregistrat progrese semnificative”, se menționează în comunicat.
Prin această decizie, MADR urmărește asigurarea continuității investițiilor finanțate prin PNDR și valorificarea completă a oportunităților oferite de Politica Agricolă Comună.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice