MADR a lansat în dezbatere publică schema de ajutor de minimis destinată legumicultorilor, pentru perioada 2025-2027
Telex » Știri
21 martie, 9:44
Pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a fost publicat, în secțiunea „Transparență Decizională”, un proiect de HG privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate”, în perioada 2025 – 2027. Potrivit unui comunicat al MADR, proiectul vizează acordarea unui ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate pentru perioada 2025-2027, după cum urmează: tomate, ardei gras și/sau lung și/sau gogoșar și/sau iute, castraveți, vinete, varză, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde.
Cuantumul ajutorului de minimis este de 1,5 euro/mp echivalentul a 1.500 euro/1.000 mp, pentru o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp cu respectarea cerințelor privind tipul de cultură și suprafețele aferente acestora.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de actul normativ sunt în sumă de 342.400.000 lei pentru anul 2025, iar pentru anii 2026 și 2027 sumele necesare schemei de ajutor de minimis se vor aproba prin hotărâre a Guvernului, în funcție de fondurile bugetare alocate MADR cu această destinație pentru fiecare an.
Dacă se depășesc fondurile aprobate anual, suma cuvenită fiecărui beneficiar se reduce proporțional în vederea încadrării în bugetul alocat pentru fiecare an de aplicare a schemei.
Cererile se pot depune astfel:
▪ pentru anul 2025 – până la 30 mai inclusiv;
▪ pentru anii 2026 și 2027 – în perioada 2 februarie inclusiv – 15 aprilie inclusiv.
Beneficiarii schemei pot fi întreprinderile/întreprinderile unice care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate.
Verificările se realizează de către echipe mixte DAJ și APIA și vizează deplasarea în teren pentru verificarea existenței suprafețelor declarate și înființate, stabilirea suprafețelor cultivate și a densității culturilor înființate în fiecare spațiu protejat, după data depunerii cererii și până cel târziu la data de 30 septembrie a fiecărui an.
Recoltarea și valorificarea producției se realizează anual după data efectuării verificărilor în teren și până cel târziu la data de 15 octombrie inclusiv a anului în care se solicită sprijinul.
Depunerea documentelor justificative și a registrului de tratamente se efectuează până la data de 24 octombrie inclusiv a anului în care solicită sprijinul.
Proiectul de act normativ poate fi consultat pe site-ul MADR, la secțiunea Transparență decizională, aici.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg