MADR propune un sprijin financiar de 200 euro/ha pentru fermierii care cultivă cartof de consum
Telex » Știri
24 aprilie, 9:48
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de HG care vizează aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartof de consum, în anul 2025. Documentul poate fi accesat pe site-ul MADR, aici.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, această inițiativă legislativă are ca obiectiv sprijinirea fermierilor români care cultivă cartof de consum, în contextul unui deficit accentuat în balanța comercială pentru acest produs, dar și al unei scăderi a suprafețelor cultivate și a producției în ultimii ani. Programul urmărește: ▪ creșterea suprafețelor cultivate cu cartof și a producției interne; ▪ încurajarea consumului de produse autohtone; ▪ sprijinirea fermierilor afectați de creșterea costurilor de producție; ▪ menținerea locurilor de muncă și dezvoltarea rurală în zonele tradiționale de cultură a cartofului.
Ajutorul de minimis va fi acordat fermierilor care cultivă minimum 0,3 ha și obțin o producție de cel puțin 6 tone/ha. Sprijinul financiar este de 200 euro/ha, iar bugetul total alocat este de 15 milioane lei.
Se încurajează, totodată, asocierea fermierilor pentru a facilita accesul la inputuri, echipamente și piețe de desfacere, precum și creșterea puterii de negociere.
Proiectul va contribui la eficientizarea exploatațiilor agricole și la dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare, oferind consumatorilor acces la produse locale, proaspete și de calitate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
20 de săptămâni de regal teatral: Caravana Shakespeare
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre