Managerii, faţă-n faţă cu ziua de mâine

Managerii, față-n față cu ziua de mâine

Numărul 34-35, 5-18 sept. 2017  »  Comentariul ediției

Teodor Brateș

Chiar dacă, lună de lună, se publică ancheta de conjunctură derulată de ani buni de Institutul Naţional de Statistică (INS), de fiecare dată există motive speciale care determină manifestarea unui interes deosebit faţă de modul în care respondenţii manageri simt ceea ce se numeşte „pulsul economiei”. Nici ancheta de conjunctură pe luna august 2017 n-a făcut excepţie de la regula amintită. Cu toate acestea, elemente care ţin de actualitatea nemijlocită au dat un plus de interes faţă de rezultatele consemnate de investigaţia INS.

În toate cele patru mari ramuri ale economiei naţionale – respectiv industria prelucrătoare, construcţii, comerţ şi servicii – se preconizează, până la finalul celui de-al treilea trimestru, creşteri ale volumului de activitate, iar în cazurile cele mai nefavorabile se anticipează o stabilitate relativă. Lipsesc evaluările care ar implica reculuri, comprimări, diminuări în raport cu diverse referenţiale de timp, în special cu perioadele similare din 2016.

Fireşte, în investigaţii sociologice de tipul anchetelor conjuncturale nu este posibil să se prezinte şi motivaţiile care au determinat respectivele percepţii. Din acest motiv, nu este cazul să ne lansăm în speculaţii. Există, însă, statistici semnificative care pot să explice rezultatele evocate. Am în vedere, în special, volumul de comenzi noi (cu unele excepţii pentru export) în special pentru industria prelucrătoare, dar şi pentru sectorul construcţiilor, unde evoluţiile de la începutul anului nu au fost dintre cele mai favorabile. Tot în privinţa construcţiilor – ţinând seama şi de dezbaterile atât de intense pe tema investiţiilor – este de semnalat că, în aceste zile, au demarat activităţile pe mari şantiere în Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Constanţa şi în alte localităţi, atât în sectorul lucrărilor inginereşti, cât şi la clădirile pentru birouri şi spaţii rezidenţiale, în asemenea proiecte fiind antrenate şi companii multinaţionale reprezentative. Şi ar mai fi ceva de reţinut: în primul semestru al anului în curs, sectorul de servicii pentru construcţii a înregistrat o creştere a livrărilor la export de 14 procente, ajungând la 230 de milioane de euro.

Lucrurile se cer evaluate cât se poate de nuanţat atunci când – alături de dinamica volumului de activitate – se exprimă păreri ale managerilor referitoare la evoluţia numărului de salariaţi şi a preţurilor. În ambele domenii, nota dominantă a percepţiei este aceea de stabilitate relativă, iar atunci când este vorba despre unele preţuri sectoriale, se apreciază că acestea vor înregistra o creştere moderată.

Prin urmare, se poate considera că „ziua de mâine” nu este percepută monocolor, ci multicolor, în funcţie de domeniile de activitate, dar mai ales în raport cu situaţia concretă de pe „teren”. În acest fel, nu domină nici optimismul şi nici pesimismul, ci o viziune realistă generată de buna cunoaştere a proceselor şi fenomenelor economice de bază. În această ordine de idei, este de remarcat, din nou, rolul profesioniştilor contabili – în cazul unora dintre ei chiar în postură de manageri – în imprimarea modului de abordare caracteristic anchetei conjuncturale. Atât în calitate de principali consilieri ai managerilor, cât şi în exercitarea (acolo unde este cazul) rolului de decidenţi în propriile afaceri, profesioniştii contabili dau măsura priceperii lor de a interpreta corect datele activităţii economice, de a identifica factorii de dezvoltare, dar şi de risc, a tendinţelor, astfel încât viitorul, fie el şi numai cel apropiat, să aibă cât mai puţine necunoscute.

Este, de asemenea, interesant că în percepţia celor chestionaţi de INS sunt luate în considerare nu numai dinamicile economico-sociale interne, ci şi conjuncturile internaţionale. Faptul se explică nu doar prin postura a mii de oameni de afaceri în calitate de participanţi la operaţiunile de comerţ internaţional, ci şi prin tot mai profunda conştientizare a faptului că – şi pentru propria afacere – evoluţiile externe au, direct şi indirect, o influenţă importantă. Or, tot pe termen scurt, estimările Fondului Monetar Internaţional, ale Băncii Mondiale, ale principalelor agenţii de rating indică, pe plan global, o consolidare a factorilor de creştere economică sustenabilă, chiar dacă sporurile vor continua să fie modeste. Aşadar, aceasta este conjunctura asupra căreia este util să se concentreze atenţia tuturor factorilor implicaţi în economia ţării întrucât un plus de cunoaştere este totdeauna premisa sigură a unor decizii câştigătoare.

(Copyright foto: rawpixel / 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.