Marcel Boloș: Așteptăm ca aprobarea Programului Operațional Dezvoltare Durabilă să aibă loc în cursul acestui an

Marcel Boloș: Așteptăm ca aprobarea Programului Operațional Dezvoltare Durabilă să aibă loc în cursul acestui an

Telex » Știri 4 octombrie, 9:14  

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel-Ioan Boloș, a afirmat, la Ploiești, că Programul Operațional Dezvoltare Durabilă, care are o valoare de peste 5,2 miliarde de euro, se află în ultimele etape de discuție cu Comisia Europeană, autoritățile române așteptând ca aprobarea lui să aibă loc în cursul acestui an, relatează Agerpres. „Programul Operațional Dezvoltare Durabilă este, în prezent, în ultimele etape de discuție cu Comisia Europeană. Programul are o valoare de peste 5,2 miliarde euro și noi suntem în etapa în care, finalizând observațiile și discuțiile cu Comisia Europeană, așteptăm ca aprobarea programului să aibă loc în cursul acestui an și noi să putem să continuăm implementarea proiectelor”, a spus Marcel Boloș.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat, la Ploiești, un contract de finanțare de 580 de milioane de euro fără TVA privind infrastructura de apă și apă uzată din județul Prahova, el arătând că acesta este proiectul cu cea mai mare valoare din România pe acest segment.

„Sunt 29 de contracte de finanțare pe care noi le derulăm în prezent, cu o valoare de peste 7 miliarde de euro și încă 21 de proiecte în pregătire, cu o valoare de 4 miliarde de euro, în jur de 4,5 miliarde. Deci, practic, cu aceste proiecte, un buget generos de peste 11 miliarde de euro se află acum în implementare (...). Bugetul pentru următoarea perioadă de programare pentru infrastructura de apă și canalizare este de 5 miliarde de euro, cu tot ce înseamnă contribuția bugetului de stat. Așadar, nu o să fie probleme în ceea ce privește implementarea acestor tipuri de proiecte și infrastructuri pe care noi vrem să le ducem la bun sfârșit”, a mai afirmat Marcel Boloș.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.