Marcel Ciolacu: În sezonul estival, locuitorii din Ilfov și din București vor merge pe autostradă până la Constanța
Telex » Știri
28 martie 2024
Locuitorii din județul Ilfov și din București ar putea merge pe autostradă până la Constanța în sezonul estival, acesta fiind un mare pas, după 30 de ani, a declarat premierul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres. "Așa cum ne-a obișnuit domnul Grindeanu (Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor n.r), săptămânal mergem pe câte un șantier.(...) Sunt ferm convins că și săptămâna viitoare o să ne facă o surpriză. Săptămâna trecută am fost, împreună și cu domnul președinte Nicolae Ciucă (președintele Senatului n.r), pe Autostrada Moldovei. Am fost și la Oradea, pe acel tronson de drum rapid, cred că joi, la ora 15:00 se deschide circulația. Am fost și pe Centura de sud a Timișoarei, urmând cea de est. Este evident că vorbim de certitudini. E un moment categoric de mândrie, după 30 de ani. După ce săptămâna trecută am vorbit de autostrada Moldovei, în sfârșit, vorbim de Centura Bucureștiului.(...) În sezonul estival, locuitorii din Ilfov și din București vor merge pe autostradă până la Constanța. Cred că e cel mai mare pas, cea mai mare realizare după 30 de ani. Repet, vorbim deja de certitudine", a spus Marcel Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu a efectuat miercuri, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, o vizită pe șantierul autostrăzii A0 Sud, Lotul 1 Glina - Vidra, pentru verificarea stadiului lucrărilor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







De Sărbători, „daruri” cultural artistice memorabile
Orizonturile cunoașterii, sub semnul inițiativelor instituționale. „Ziua Porților Deschise” în lumea banilor
Gaudeamus 2025, o sărbătoare a cărții de calitate
O inițiativă de succes: „7 zile, 7 arte”
„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român