
Marius Budăi: Miniștrii Muncii din UE s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă privind instituirea salariului minim european
Telex » Știri
17 iunie 2022
Miniștrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord, joi, în cadrul lucrărilor Consiliului EPSCO, asupra salariului minim european, a anunțat, pe Facebook, ministrul Muncii, Marius Budăi, citat de Agerpres. „În cadrul lucrărilor Consiliului EPSCO, miniștrii Muncii din Uniunea Europeană s-au pus de acord asupra propunerii de Directivă privind instituirea salariului minim european. Personal, cred că unul dintre rolurile noastre principale este acela de a lupta împotriva sărăciei în muncă. Atunci când vorbim de dezvoltare incluzivă la nivelul Uniunii Europene este clar că avem nevoie de un astfel de instrument. Oamenii sunt întotdeauna pe primul loc”, a scris ministrul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere