Marius Vasiliu (MIPE): Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă înseamnă finanţări de reforme

Marius Vasiliu (MIPE): Planul Național de Redresare și Reziliență înseamnă finanțări de reforme

Telex » Știri 3 februarie 2021  

P

PUBLICITATE
l Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) înseamnă finanţări de reforme, care au la bază o listă de proiecte, a declarat Marius Vasiliu, secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), la consultările privind actualizarea PNRR. „PNRR înseamnă finanţări de reforme, care au la bază, desigur, o listă de proiecte. Nu plecăm, însă, de la logica finanţării de proiecte, ci discutăm de reforme care vor duce la schimbări profunde în zona mediului de afaceri, a vieţii sociale, dar şi culturale din ţara noastră”, a explicat oficialul MIPE, potrivit unui comunicat al instituţiei citat de Agerpres.

Consultările pentru actualizarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă au continuat la sediul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi au vizat tematici privind dezvoltarea localităţilor, patrimoniul cultural şi îmbunătăţirea fondului construit.

La cea de-a doua rundă de consultări au participat reprezentanţii ministerelor de linie şi ai tuturor entităţilor relevante în domeniile vizate.

Consultările au fost coordonate de Marius Vasiliu, care a subliniat principalele diferenţe dintre finanţările acordare prin PNRR şi finanţările prevăzute prin Politica de Coeziune.

În ceea ce priveşte discuţiile punctuale, pentru dezvoltarea localităţilor au fost făcute propuneri privind actualizarea planurilor urbanistice şi dezvoltarea transportului în zonele de expansiune urbană. Propunerile au fost susţinute de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

În ceea ce priveşte îmbunătăţirea fondului construit, reprezentanţii Ministerului Muncii, Ministerului Educaţiei şi ai Administraţiei Prezidenţiale au subliniat importanţa intervenţiilor integrate pentru reabilitarea şi modernizarea clădirilor şi furnizarea serviciilor publice.

După cum am mai informat, prima rundă de consultări pe marginea actualizării PNRR, propusă de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a avut loc la începutul acestei săptămâni şi a fost dedicată domeniilor transport şi mediu, schimbări climatice, energie şi eficienţă energetică.

România va avea la dispoziţie 30,4 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă pentru implementarea PNRR.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.