MAT a lansat în consultare publică proiectul privind „Licența industrială unică”

MAT a lansat în consultare publică proiectul privind „Licența industrială unică”

Telex » Știri 23 septembrie 2022  

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a lansat în consultare publică proiectul de OUG privind licența industrială unică, proiect inițiat alături de Consiliul Concurenței. „Acest act normativ creează premisele necesare simplificării procesului investițiilor în România pentru beneficiar: un singur punct de contact pentru depunerea documentelor, o singură dată. Este o reformă așteptată de privați, dar dureroasă pentru birocrație pentru că presupune simplificarea tuturor procedurilor necesare pentru obținerea de avize, acorduri, certificate, autorizații și orice document de care un beneficiar are astăzi nevoie pentru a dezvolta o afacere în zona de industrie. Este un adevărat test al conlucrării a 38 de instituții, pentru care antreprenorul român își va înjumătăți timpul pentru demararea investiției. Mai mult, în maximum 180 de zile de la data la care a fost considerată valabil depusă, cererea solicitantului de licență industrială unică va fi soluționată”, a declarat ministrul de resort, Constantin-Daniel Cadariu.

Potrivit unui comunicat al MAT, scopul proiectului de act normativ îl reprezintă modificarea sau renunțarea la procedurile care împiedică ritmul de dezvoltare a noilor investiții, prin oferirea unui cadru legal predictibil pentru solicitanții și titularii de licențe. Nerevizuirea procedurilor de către autoritățile competente constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei.

Totodată, actul normativ vizează integrarea licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor sau permiselor aferente obiectului de activitate într-o singură procedură simplificată în scopul emiterii licenței industriale unice. În acest sens, se va înființa Oficiul pentru Licență Industrială, cu rol de raționalizare, simplificare și digitalizare a procedurilor specifice în vederea obținerii licenței industriale unice.

Prin proiectul de OUG publicat pentru consultare se urmărește simplificarea procedurilor de obținere a unei licențe industriale, precum și a autorizațiilor, acordurilor, avizelor, permiselor sau alte acte administrative prevăzute de lege în vederea desfășurării unei activități industriale aferente obiectului de activitate, astfel încât antreprenorii să beneficieze de următoarele: obținerea licenței industriale unice prin depunerea cererii într-un singur punct de contact electronic; posibilitatea utilizării simulatorului de licență pentru a cunoaște din timp termenele de obținere, procedurile și tarifele aferente; eliminarea controalelor duble, fiind interzisă impunerea unor condiții de acordare a licenței industriale unice prin care se dublează cerințele și controalele echivalente sau comparabile ca scop, la care solicitantul licenței industriale a fost supus deja în România; comunicare facilă cu autoritățile implicate în procesul de licențiere.

Intrarea în vigoare a legii „Licenței industriale unice” reprezintă jalonul 243, din cadrul Componentei 9 „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”, aferentă Pilonului III „Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice”.

Suplimentar, proiectul de act normativ a avut la bază Raportului Final al proiectului „Comprehensive redesign of the licensing system in Romania” privind simplificarea licențierii activității mediului de afaceri, elaborat de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și lansat în România în luna mai 2022.

Proiectul de act normativ poate fi consultat AICI.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.