MDLPA: Comunitățile locale pot cere de astăzi finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”

MDLPA: Comunitățile locale pot cere de astăzi finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”

Telex » Știri 23 septembrie 2021  

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) anunță că pune, de astăzi, la dispoziția autorităților locale, platforma digitală https://investitii.mdlpa.ro/, special creată pentru depunerea cererilor de finanțare pentru proiectele de construcție și modernizare a drumurilor, a rețelelor de apă și canalizare, finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. „Primăriile pot depune proiectele începând de azi; recomand tuturor să elaboreze proiecte bine gândite, argumentate profesional, care răspund nevoilor comunităților locale”, a precizat ministrul de resort, Cseke Attila, citat într-un comunicat al instituției.

Pentru asigurarea coeziunii teritoriale și în vederea dezvoltării echitabile a localităților din România, sunt prevăzute sume prealocate pentru fiecare localitate. Astfel, prin acest program, vor fi alocate cel puțin 140 de milioane de lei pentru fiecare județ, minimum 4 milioane pentru fiecare comună și cel puțin 7 milioane de lei pentru fiecare oraș. De asemenea, pentru fiecare municipiu vor fi orientate minimum 10 milioane de lei și cel puțin 43 de milioane de lei pentru reședințele de județ. Fiecare sector al municipiului București poate accesa fonduri în valoare de cel puțin 35 de milioane de lei pentru proiecte prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

„Fondurile alocate vor fi destinate construcției a 12.000 km de rețele de alimentare cu apă și canalizare construite/extinse, 700.000 de branșamente individuale la sistem de alimentare cu apă/racorduri individuale la sistem de canalizare, construcția sau modernizarea a 2.000 km de drumuri județene și variante ocolitoare și 3.000 km de drumuri comunale”, precizează MDLPA, în comunicat.

Cererile de finanțare se pot depune în 45 de zile, respectiv până la data de 8 noiembrie 2021, atât electronic, pe platforma pusă la dispoziție de MDLPA, cât și fizic, însă doar cu programare prealabilă în aceeași platformă digitală menționată anterior.

Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - d) din OUG nr. 95/2021 au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 910 din 22 septembrie 2021.. Conform metodologiei de aplicare, vor fi luate în considerare datele demografice, bugetele primăriilor, numărul de obiective aflate în derulare pe fiecare județ din totalul investițiilor aflate în derulare la nivel național sau necesarul de fonduri pentru finalizarea obiectivelor de investiții începute și nefinalizate, sau indicatorii statistici. „Toate aceste date ne vor determina să alocăm bani în mod transparent și echilibrat pentru proiecte în toată țara”, a adăugat ministrul.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.