MEAT a publicat o listă cu domeniile de activitate eligibile pentru Măsura 1 – „Microgranturi”

MEAT a publicat o listă cu domeniile de activitate eligibile pentru Măsura 1 – „Microgranturi”

Numărul 39, 20-26 oct. 2021  »  Curier legislativ

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a publicat, pe site-ul instituției, o listă cu domeniile de activitate eligibile pentru Măsura 1 – „Microgranturi”, conform Anexei nr. 1 la OUG nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene – Formă consolidată valabilă de la data 30 septembrie 2021.

PUBLICITATE

MEAT precizează, într-un comunicat, că reglementările se aplică, potrivit OUG nr. 130/2020, pentru PFA/Întreprinderi individuale/Întreprinderi familiale, alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege și Organizații Non-Guvernamentale (ONG) cu activitate economică în unul din domeniile care pot fi consultate aici.

Lista este actualizată conform Legii nr. 220 din 29 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1011 din 30 octombrie 2020.

Numărul de call center disponibil pentru suport și asistență tehnică este 021 90 59.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.