MEAT pregătește lansarea celei de-a 4 ediții a Programului Start-Up Nation
Telex » Știri
26 martie 2024
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) pregătește, împreună cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), o nouă ediție a programului Start-Up Nation. Potrivit unui comunicat al MEAT, cea de-a IV-a ediție a proiectului de succes de susținere a antreprenorilor români presupune finanțări din fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 400 milioane euro, prin Programul Educație și Ocupare 2021- 2027.
„În prezent echipele tehnice MEAT – MIPE perfectează cadrul legal necesar lansării acestui program pentru stimularea antreprenoriatului românesc și crearea de noi locuri de muncă, cu accent pe educație și training. De aceea – afirmă reprezentanții MEAT – noua ediție Start-Up Nation ar putea aduce o serie de noutăți: ▪ cursurile de pregătire antreprenorială ar putea să devină condiție de eligibilitate și vor fi desfășurate ca modul în cadrul schemei; ▪ valoarea alocației financiare nerambursabile ar putea ajunge la 250.000 lei/IMM, acoperind cel mult 90% din valoarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor ce urmează a fi depuse, cu obligația creării a minimum două locuri de muncă.
„Programul se află încă în etapa de pregătire, iar orice informații oficiale despre punerea acestui proiect în consultare publică, adoptarea cadrului legislativ aferent și deschiderea perioadei de înscriere vor fi comunicate exclusiv de MEAT și vor fi publicate pe site-urile oficiale www.economie.gov.ro și www.imm.gov.ro, precum și pe canalele de social media ale instituției”, se menționează în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
„Bucharest Tech Week”, o imagine a viitorului pregătită în prezent
BookFest: un milion de cărți și tot atâtea oferte de lectură captivantă
Mărturii de neuitat despre Tudor Arghezi, marele autor al „Cuvintelor potrivite”
București, gazdă a unui spectacol internațional al „sportului minții”
LYNX Festival – imagini ale minunilor naturii, pledoarie în susținerea protecției mediului
20 de săptămâni de regal teatral: Caravana Shakespeare
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile