MEAT: TVA de plată va fi eligibilă pentru măsurile M1 (Microgranturi) și M2 (Granturi pentru capital de lucru)

MEAT: TVA de plată va fi eligibilă pentru măsurile M1 (Microgranturi) și M2 (Granturi pentru capital de lucru)

Telex » Știri 9 februarie 2021  

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) anunţă că, în urma discuţiilor din ultimele săptămâni, pentru prima oară, cheltuiala cu TVA de plată este eligibilă pentru a fi plătită prin granturile acordate prin Măsura 1 (Microgranturi) și Măsura 2 (Granturi pentru capital de lucru), aferente schemei de ajutor de stat instituite prin OUG nr. 130/2020.

Astfel, potrivit unui comunicat al MEAT, în privința datoriei de TVA, soldul de taxă pe valoarea adăugată (din decontul de TVA) reprezintă creanță fiscală datorată bugetului de stat. „A nu se interpreta eligibilitatea TVA ca referindu-se la TVA aferentă facturilor de achiziție. Este vorba strict de TVA de plată rezultată din decontul de TVA (declarația 300)”, subliniază MEAT. 

Beneficiarii pot utiliza microgranturile şi granturile pentru capital de lucru pentru stingerea oricăror obligații fiscale declarate de beneficiar sau stabilite de organele fiscale prin declarațiile fiscale sau prin deciziile de impunere emise de organele de control, precum și pentru stingerea amenzilor de orice fel și a altor creanțe bugetare înscrise în titluri executorii emise spre recuperare de ANAF, care se fac venituri la bugetul statului. De asemenea, nu se face distincție în funcție de forma de organizare a beneficiarilor. Prin urmare, toate categoriile de beneficiari, inclusiv PFA, ONG, CMI, pot folosi banii primiți pentru achitarea datoriilor la bugetul de stat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.