MEC: 100 milioane de lei pentru finanţarea Programului naţional „Educaţia în siguranţă”

MEC: 100 milioane de lei pentru finanțarea Programului național „Educația în siguranță”

Telex » Știri 11 septembrie 2020  

Executivul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC) cu suma de 100 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru finanţarea Programului naţional „Educaţia în siguranţă”. „Prin intermediul acestui program vor fi achiziţionate materiale de protecţie sanitară şi dispozitive electronice, în vederea asigurării activităţilor didactice din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat. Beneficiare vor fi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care nu au asigurate aceste bunuri din bugetele proprii sau de către autorităţile publice locale”, precizează MEC, într-un comunicat.

Astfel, unităţile de învăţământ aflate în această situaţie vor transmite inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti necesarul de materiale de protecţie sanitară şi dispozitive electronice, în vederea obţinerii lor pentru desfăşurarea în condiţii normale şi în siguranţă a activităţilor didactice. Inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pot constitui stocuri de rezervă care vor fi distribuite unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat la solicitarea ulterioară a acestora.

„Inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti transmit şi vor solicita MEC includerea în bugete a creditelor de angajament şi a creditelor bugetare necesare efectuării achiziţiilor. MEC va repartiza creditele bugetare şi creditele de angajament necesare efectuării achiziţiilor, cu încadrare în suma alocată. Achiziţia bunurilor prevăzute în Programul naţional «Educaţia în siguranţă» se realizează de către inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, se menţionează în comunicat.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.