MEC: Începând din acest an, cursul de Limbă, cultură și civilizație românească (LCCR) se desfășoară și în școli din Franța

MEC: Începând din acest an, cursul de Limbă, cultură și civilizație românească (LCCR) se desfășoară și în școli din Franța

Telex » Știri 25 august 2020  

Franța devine, începând din acest an, a șaptea țară din Europa în care va fi predat cursul opțional de Limbă, cultură şi civilizaţie românească (LCCR), urmare a demersurilor întreprinse de Institutul Limbii Române (ILR) și Ambasada României în Franța, precum și a sprijinului oferit de Primăria localității Le Blanc-Mesnil, a anunţat astăzi Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), într-un comunicat. „Sunt bucuros că acest demers prinde viață! Avem o relație excelentă cu Thierry Meignen, primarul orașului Le Blanc-Mesnil, de lângă Paris, unde trăiesc aproximativ 2.000 de români. A primit cu multă deschidere propunerea ambasadei, care a fost imediat sprijinită de către  Institutul Limbii Române și Ministerul Educației și Cercetării din România. Directorul general al ILR, doamna Daiana-Theodora Cuibus, a fost, de altfel, la Paris și au fost selectați și profesorii care vor susține cursurile. Astfel că, din această toamnă, în trei școli din Le Blanc-Mesnil încep cursuri de Limbă, cultură și civilizație românească pentru elevi români și nu numai. Este un prim pas, sunt primele cursuri de acest tip în Franța și sunt convins că vor urma și altele”, a declarat ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu.

Cele trei școli vor găzdui, pentru început, nouă grupe de elevi, cursul fiind deschis tuturor celor interesaţi, nu doar elevilor de origine română. Numărul estimat de cursanți este de 150.

Protocolul pentru desfăşurarea acestui curs în orașul Le Blanc-Mesnil a fost semnat în luna iulie. La finalul săptămânii trecute, Institutul Limbii Române a încheiat procedura de selecție a personalului didactic care va susține acest curs.

Franţa se alătură, astfel, celorlalte șase ţări în care se derulează programul LCCR (Italia, Spania, Belgia, Portugalia, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord), însumând 128 de colaboratori, 446 de unități școlare, 849 de grupe de elevi și aproximativ 13.200 de cursanți.

Cursul opţional este predat de cadre calificate, selectate prin concurs din rândul comunităţii româneşti, într-un format de două ore pe săptămână, în regim gratuit. Pe lângă orele de curs, profesorii şi elevii sunt implicaţi în activităţi culturale, de promovare a culturii şi civilizaţiei româneşti în mediile educaţionale şi în comunităţile de care aparţin.

Potrivit comunicatului MEC, obiectivele principale ale cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească (lansat, inițial, în Italia și Spania, în anul școlar 2007-2008) sunt: integrarea elevilor de origine română în țările de adopție, odată cu păstrarea valorilor fundamentale ale identității naționale - limbă și cultură; facilitarea reintegrării în învățământul preuniversitar și universitar românesc a elevilor români din diaspora, în momentul reîntoarcerii în țară; facilitarea parcursului școlar al elevilor de origine română în țările de adopție (în Irlanda și Franța, aceștia pot susține o probă de bacalaureat la disciplina Limba română); promovarea limbii și culturii românești în țările în care se predă cursul (acesta este deschis și altor categorii de elevi, grupele care se pot forma fiind mixte).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.