Mecanismul de taxare inversă generalizată a TVA, pe agenda ECOFIN
Telex » Știri
22 martie 2017
Aplicarea cotelor reduse de TVA pentru publicațiile electronice și mecanismul de taxare inversă generalizată a TVA sunt două dintre temele care s-au aflat pe agenda reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN), la care țara noastră a fost reprezentată de ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan.
În ceea ce privește cotele reduse de TVA pentru publicațiile electronice, Consiliul a dezbătut o propunere de modificare a Directivei UE privind TVA prin care publicațiile electronice ar putea beneficia de cote reduse de TVA în același mod ca publicațiile pe suport fizic. În privința mecanismului de taxare inversă generalizată a TVA, Consiliul a dezbătut o propunere pentru prevenirea fraudelor legate de TVA, prin care statele membre ar avea posibilitatea de a aplica temporar taxarea inversă pentru toate operațiunile interne cu bunuri și servicii, peste un prag de 10.000 de euro. În cadrul dezbaterii, ministrul Viorel Ștefan a exprimat acordul României pentru acest proiect care ar permite statelor membre care doresc să aplice un mecanism de taxare inversă generalizată pentru TVA, subliniind în același timp nevoia flexibilizării criteriilor care trebuie îndeplinite pentru ca un stat membru să primească această derogare, precum și o perioadă suficientă de timp pentru implementare, respectiv minimum 5 ani. Totodată, a susținut eliminarea plafonului de 10.000 de euro, astfel încât să se lase posibilitatea de decizie privind introducerea unui astfel de plafon la nivelul statelor membre.
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg