MEEMA: Oportunități de investiții în România, promovate în cadrul USA – Central Eastern Europe Investment Summit

MEEMA: Oportunități de investiții în România, promovate în cadrul USA – Central Eastern Europe Investment Summit

Telex » Știri 18 noiembrie 2020  

PUBLICITATE
mânia este un reper economic pentru regiune, prin forța de muncă calificată, resursele naturale, precum și prin apetitul pentru inovare”, a transmis, astăzi, secretarul de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), Dan Dragoș Drăgan, participanților la USA – Central Eastern Europe Investment Summit. Potrivit unui comunicat al MEEMA, evenimentul a reunit virtual oficiali guvernamentali, precum și reprezentanți ai mediului de business din cele două zone, într-un demers de a crea legături directe între companii importante din Europa Centrală și de Est și investitori nord-americani de top.

Oficialul MEEMA a arătat că investitorii americani și ceilalţi investitori străini au identificat în țara noastră oportunități valoroase de business în domeniile tehnologia informației, automobile, energie, servicii, industria prelucrătoare, sectoarele produselor de larg consum, domeniul bancar. Dan Drăgan a prezentat celor prezenți la reuniune avantajele economice și oportunitățile de afaceri oferite de țara noastră. „România este a doua cea mai mare economie în Europa Centrală și de Est, este o poartă către piața unică europeană de 500 de milioane de consumatori, precum și un pilon important de menținere a stabilității și securității în zonă, ca membru al NATO”, a arătat secretarul de stat. Acesta a evidențiat importanța investițiilor străine directe în dezvoltarea economică și socială atât a României, cât și a întregii regiuni și a reiterat angajamentul Guvernului de la București de a stimula investițiile în proiecte importante, avansate tehnologic, sustenabile, cu valoare adăugată, în domenii cu impact economic semnificativ.

În același demers se înscrie și Inițiativa Celor Trei Mări (I3M), a mai relevat secretatul de stat Dan Drăgan. „Platforma prin care România și partenerii săi regionali încearcă să coaguleze investiții în domenii prioritare precum infrastructura de transport, energie sau infrastructura digitală diminuează diferențele de dezvoltare dintre regiunile Europei, creând astfel un beneficiu nu numai pentru țările membre I3M, ci pentru întreaga Uniune Europeană”, a arătat Dan Drăgan.

Oficialul a subliniat, de asemenea, angajamentul asumat de România pentru alinierea la standardele prevăzute în Pactul Ecologic European și a afirmat, în context, deschiderea MEEMA către implementarea de proiecte energetice menite să întărească deopotrivă dezvoltarea economică și independența energetică a României. În acest domeniu, România și Statele Unite ale Americii au făcut, de curând, un pas important în întărirea parteneriatului strategic, prin semnarea unui acord interguvernamental de cooperare în domeniul energeiei. Secretarul de stat Dan Dragoș Drăgan a evidențiat faptul că parteneriatul dintre cele două țări se extinde însă dincolo de domeniul nuclear, către zona economică, comerț şi investiții străine. „Companiile americane au o prezență puternică în România”, a arătat oficialul MEEMA, „iar România a devenit o poartă importantă pentru ele către Uniunea Europeană”. De altfel, recent încheiatul Memorandum de Înțelegere cu EximBank SUA creează un cadrul favorabil de extindere a investițiilor reciproce în domenii precum infrastructura rutieră și feroviară sau capacități de stocare a gazelor.

„USA – Central Eastern Europe Investment Summit” s-a desfășurat în regim de videoconferință și a adus împreună oficiali guvernamentali, economiști, specialiști în domeniu, alături de reprezentanți ai unor companii importante din America de Nord și Europa Centrală și de Est.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.