MEEMA: România este pregatită pentru iarna 2020-2021

MEEMA: România este pregatită pentru iarna 2020-2021

Telex » Știri 22 octombrie 2020  

I

PUBLICITATE
a avut loc prima întâlnire a Comandamentului Energetic de Iarnă gestionat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA). În cadrul acesteia, s-au trecut în revistă stadiul pregătirilor de iarnă și măsurile interprinse de operatorii economici din sectorul energetic care au obligații în acest sens, informează MEEMA, într-un comunicat.

Astfel, s-a constatat că măsurile obligatorii privind nivelul de siguranță și securitate sunt îndeplinite, nivelul stocurilor de gaze naturale și cărbune, precum și nivelul lacurilor de acumulare aflându-se în parametri corespunzători: în depozitele de stocare a gazelor naturale se găsesc 9 miliarde metri cubi; stocurile de cărbune sunt la un nivel de 820.000 tone; în ceea ce privește stocurile de combustibili, faţă de anul precedent, atât stocurile de lignit, cât și volumul de gaze înmagazinat au valori superioare; gradul de umplere a acumulărilor hidroenergetice este în valoare medie de aproximativ 80%, iar debitul Dunării este de cca. 7000 mc/s (în secţiunea Porţile de Fier); la grupurile generatoare se află în finalizare ultimele lucrări de reparații/remediere; operatorii de distribuție energie electrică și gaze naturale sunt pregătiți, de asemenea, cu stocuri de rezervă, în caz de necesitate.

„Din acest punct de vedere,  nu se întrevăd probleme în asigurarea consumului de gaze naturale și de energie electrică în perioada sezonului rece”, spun reprezentanţii MEEMA.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.