MEN: Cluburile sportive studenţeşti trec în subordinea instituţiilor de învăţământ superior

MEN: Cluburile sportive studențești trec în subordinea instituțiilor de învățământ superior

Telex » Știri 18 septembrie 2019  

Cluburile sportive studenţeşti cu personalitate juridică, înfiinţate, potrivit legii, prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale, vor funcţiona, începând din noul an universitar, în subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat, a anunţat ministerul de resort. Decizia vizează descentralizarea activităţii celor 30 de cluburi sportive studenţeşti existente la ora actuală şi a fost aprobată de Executiv, prin modificarea şi completarea HG nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN). Anterior, cluburile sportive studenţeşti funcţionau în subordinea MEN.

Hotărârea stabileşte şi forma de conducere a acestor cluburi. Astfel, directorul, care va avea şi calitatea de ordonator terţiar de credite, va fi numit de rector, în urma promovării concursului organizat de instituţiile de învăţământ superior de stat, în maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a acestui act normativ. Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului se fac prin decizie a rectorului instituţiei de învăţământ superior de stat, în condiţiile legii.

Bugetul anual al cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat va fi aprobat de rector.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.