MEN: Facilităţi suplimentare pentru studenţi pe segmentul de mobilitate academică

MEN: Facilități suplimentare pentru studenți pe segmentul de mobilitate academică

Telex » Știri 18 septembrie 2019  

Studenţii şi studenţii doctoranzi beneficiază, începând din noul an universitar, de dreptul de a li se recunoaşte, pe lângă creditele transferabile dobândite (în condiţiile legii) la alte instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu din ţară sau din străinătate, şi creditele transferabile obţinute la alte programe de studii din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

„Flexibilizarea mobilităţii academice a studenţilor, reglementată de noua metodologie şi aprobată prin ordin de ministrul interimar al Educaţiei Naţionale, Valer-Daniel Breaz, este un răspuns la solicitările mediului academic. Tipologic, mobilitatea poate fi (pentru toate formele de învăţământ) internă sau internaţională, respectiv definitivă sau temporară. Mobilitatea academică se poate efectua ca urmare a demersului studentului/studentului doctorand, în baza existenţei unor acorduri interinstituţionale, cu acceptul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, după caz, de provenienţă, respectiv primitoare”, precizează MEN, într-un comunicat.

Faţă de metodologia anterioară, prin noul act normativ se reglementează posibilitatea ca studenţii să poată beneficia de mobilitate academică definitivă şi în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ superior. Pentru studiile universitare de licenţă şi studiile universitare de master, mobilitatea academică definitivă se poate realiza numai la început de semestru, după primul semestru şi până la sfârşitul penultimului semestru, între programe de studii cu acelaşi număr total de credite de studiu transferabile obligatorii, din aceeaşi ramură de ştiinţă. În cazul mobilităţii academice definitive, diploma se emite absolventului de către instituţia de învăţământ superior care organizează examenul de finalizare a studiilor. Studentul/studentul doctorand poate beneficia şi de mobilitate academică temporară între două instituţii de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu, după caz, după finalizarea primului an de studii.

De asemenea, studentul poate beneficia de mobilitate academică temporară pe cont propriu, în afara acordurilor interinstituţionale de mobilitate academică, la solicitarea acestuia, ca urmare a identificării unei posibile universităţi primitoare. Recunoaşterea creditelor transferabile în cazul mobilităţilor academice internaţionale se realizează de instituţiile de învăţământ superior pentru persoana care dovedeşte parcurgerea stagiului de mobilitate cu documente emise de instituţia de învăţământ superior pe care a frecventat-o.

Acordurile interinstituţionale stabilesc condiţiile de desfăşurare a mobilităţilor între instituţiile de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu: tipul mobilităţii, durata mobilităţii, numărul de mobilităţi, domeniul, programul de studiu, finanţarea mobilităţii temporare, limba de studiu, condiţii de cazare etc. Compatibilitatea curriculei în vederea recunoaşterii creditelor de studii transferabile se stabileşte anterior perioadei de mobilitate, iar recunoaşterea creditelor de studii transferabile se realizează după finalizarea mobilităţii, în conformitate cu acordul interinstituţional şi regulamentele instituţiilor de învăţământ superior implicate, după caz. Instituţiile de învăţământ superior acreditate/autorizate provizoriu au obligaţia de a actualiza regulamentele privind activitatea profesională a studenţilor în acord cu prevederile din noul act normativ.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.