Metrorex: Secțiunea Nord a Magistralei 6 de metrou 1 Mai - Aeroportul Otopeni a primit autorizație de construire
Telex » Știri
12 august 2024
Metrorex S.A. a obținut Autorizația de Construire pentru Lotul 1.2 al Magistralei 6 de metrou, marcând un pas semnificativ în avansarea Proiectului "Magistrala 6. 1 Mai - Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni", informează compania printr-un comunicat citat de Agerpres. Acest segment, denumit Secțiunea Nord, va lega Bucureștiul de principala poartă aeriană, Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni, asigurând astfel o conexiune vitală în cadrul rețelei de transport european (TEN-T), subliniază sursa citată.
Lucrarea este realizată de Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.-Somet SA, în baza contractului de proiectare și execuție lucrări de structură de rezistență semnat cu Metrorex S.A. pentru acest lot, care include un traseu de 7,6 km între Stațiile Tokyo și Aeroport Otopeni.
La acest moment, Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.-Somet SA elaborează Proiectul Tehnic de Execuție necesar pentru emiterea ordinului de începere a execuției lucrărilor.
Segmentul de nord, Lotul 1.2, se întinde pe o distanță de 7,6 kilometri incluzând stațiile Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu și Aeroport Otopeni. Acest traseu va include, de asemenea, șase segmente de interstații: Tokyo - Washington, Washington - Paris, Paris - Bruxelles, Bruxelles - Otopeni, Otopeni - Ion I.C. Brătianu, și Ion I.C. Brătianu - Aeroport Otopeni.
Magistrala 6. 1 Mai - Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni este una de utilitate publică, de interes național, proiectarea și execuția secțiunii Nord fiind finanțată de la bugetul de stat și fonduri externe rambursabile - credit extern JICA (Japan International Cooperation Agency).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația
De Sărbători, „daruri” cultural artistice memorabile
Orizonturile cunoașterii, sub semnul inițiativelor instituționale. „Ziua Porților Deschise” în lumea banilor
Gaudeamus 2025, o sărbătoare a cărții de calitate
O inițiativă de succes: „7 zile, 7 arte”
„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice