MF a publicat proiectul celei de-a doua rectificări bugetare din acest an: deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se menține la 80,154 miliarde lei

MF a publicat proiectul celei de-a doua rectificări bugetare din acest an: deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se menține la 80,154 miliarde lei

Telex » Știri 16 noiembrie 2022  

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat în transparență decizională proiectul de OUG privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2022, proiect potrivit căruia veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 521,1 milioane lei, cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 522,1 milioane lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se menține la 80.154 milioane lei. Potrivit reprezentanților Executivului, rectificarea asigură toate sumele necesare pentru plata drepturilor salariale și a celor din sfera asistenței sociale, precum și pentru buna funcționare a tuturor instituțiilor publice, până la sfârșitul anului. Totodată, s-a decis crearea cadrului legal pentru creșterea gradului de îndatorare a Primăriei Capitalei, pentru a permite plata serviciilor de transport, distribuție și furnizarea energiei termice pentru populație în sistem centralizat.

Potrivit proiectului lansat în consultare publică, veniturile bugetului de stat pe anul 2022, se diminuează pe sold cu suma de 1.940,9 milioane lei. Influențele se reflectă, în principal, pe următoarele categorii de venituri:

♦ Impozit pe profit: +1.617,1 milioane lei. Majorarea se datorează avansului încasărilor din impozitul pe profit comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021;

♦ Alte impozite pe profit, venit și câștiguri din capital de la persoane juridice: +199,5 milioane lei, pe seama evoluției încasărilor impozitului pe veniturile microîntreprinderilor comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021;

♦ Alte impozite pe profit, venit și câștiguri din capital de la persoane fizice: -101,2 milioane lei;

♦ Taxa pe valoarea adăugată: -1.566,0 milioane lei, pe seama evoluției încasărilor comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021;

♦ Accize: -670,6 milioane lei, pe seama evoluției încasărilor comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021;

♦ Alte impozite și taxe generale pe bunuri și servicii: -40,2 milioane lei, ca urmare a noilor modificări legislative privind impozitul aplicat asupra venitului suplimentar realizat de producătorii de energie electrică în conformitate cu Legea nr.259/2021 (OUG nr. 119/2022);

♦ Taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități: -1.303,4 milioane lei. Scăderea veniturilor este influențată de aprobarea HG nr. 1139/2022 prin care se prevede încasarea în anul 2022 a 1,1 miliarde lei venituri aferente valorificării frecvențelor radio în noile benzi de frecvențe armonizate la nivel european pentru sisteme de comunicații mobile terestre de bandă largă 5G, față de estimarea inițială de 2,5 miliarde lei. Scăderea este ușor diminuată de influența pozitivă a taxelor pe jocuri de noroc (+96,6 milioane lei);

♦ Alte impozite și taxe fiscale: +38,8 milioane lei;

♦ Venituri nefiscale: +3.696,8 milioane lei. Majorarea veniturilor nefiscale se datorează, în principal, evoluției încasărilor din redevențe petroliere, dividende aferente exercițiului financiar 2021, venituri din dobânzi și vărsăminte din veniturile nete ale BNR;

♦ Sume primite de la UE/alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2020: +1.295,9 milioane lei;

♦ Alte sume primite de la UE pentru programe operaționale finanțate în cadrul obiectivului convergență: +702,6 milioane lei;

♦ Sume aferente asistenței financiare nerambursabile alocate pentru PNRR: -5.810,1 milioane lei.

În ceea ce privește cheltuielile bugetului de stat anul 2022, proiectul prevede că acestea se majorează, pe sold, cu suma de 1.916,1 milioane lei. Influențele pe principalele naturi de cheltuieli ale bugetului de stat se prezintă astfel:

♦ Cheltuielile de personal se majorează, per sold, cu 221,6 milioane lei;

♦ Cheltuielile cu bunuri și servicii se diminuează cu 759,4 milioane lei;

♦ Cheltuielile cu dobânzile cresc cu 2.999,9 milioane lei;

♦ Cheltuielile cu subvențiile se diminuează cu 23,1 milioane lei;

♦ Transferurile între unități ale administrației publice se majorează cu 597,5 milioane lei;

♦ Alte transferuri se majorează cu 1.627,7 milioane lei;

♦ Cheltuielile cu asistența socială cresc cu 1.161,3 milioane lei;

♦ Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 se majorează cu 1.473,9 milioane lei;

♦ Alte cheltuieli cresc cu 872,6 milioane lei;

♦ Proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR se diminuează cu 7.049,6 milioane lei;

♦ Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR se diminuează cu 177,1 milioane lei;

♦ Fondurile de rezervă se majorează cu 1.000,0 milioane lei;

♦ Cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă se diminuează cu 51,1 milioane lei;

♦ Cheltuielile de capital se majorează cu 72,8 milioane lei;

♦ Împrumuturile acordate se diminuează cu 31,0 milioane lei;

♦ Rambursări de credite externe și interne se diminuează cu 16,8 milioane lei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.