MF: Ajutor de stat pentru investiții de peste un milion de euro, în 92 domenii de activitate eligibile

MF: Ajutor de stat pentru investiții de peste un milion de euro, în 92 domenii de activitate eligibile

Numărul 14, 13-19 apr. 2022  »  Direct de la sursă

Ministerul Finanțelor (MF) a elaborat proiectul actului normativ necesar îndeplinirii măsurilor guvernamentale din cadrul Programului Sprijin pentru România și propune o serie de modificări schemei de ajutor de stat nr. 807/2014 dedicată stimulării investițiilor cu impact major în economie. Potrivit unui comunicat al MF, „scopul modificărilor este de a eficientiza direcționarea fondurilor publice către sectoarele care vor genera proiecte de investiții majore”.

PUBLICITATE
Totodată, prin modificările propuse, investițiile mai mari de 1 milion euro vor fi direcționate către 92 domenii de activitate, printre care industria prelucrătoare, construcții, HORECA, informații și comunicații, sănătate și asistență socială.

„Am continuat dialogul cu reprezentanții mediului de afaceri din România și am adaptat cerințele schemei de ajutor de stat la nevoile prezentate. Se va menține pragul inițial de 1 milion de euro pentru investițiile eligibile, pentru a finanța cât mai multe investiții și pentru a asigura un grad cât mai mare de dezvoltare“, a subliniat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Nivelul de finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat se stabilește în funcție de mărimea proiectului de investiții și regiunea geografică. Prin grila de punctaj propusă, sunt încurajate investițiile în zonele cele mai slab dezvoltate ale României. Durata sesiunilor de depunere a cererilor de acord pentru finanțare va fi de 30 zile lucrătoare, pentru a permite participarea unui număr cât mai mare de operatori economici, iar deschiderea sesiunilor de depunere va fi comunicată cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte.

Proiectul de HG privind modificarea HG nr.807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie poate fi consultat pe site-ul MF, la secțiunea Transparență decizională.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.