MFP: Datoria guvernamentală a ajuns la 42,9% din PIB, la finele lunii septembrie 2020

MFP: Datoria guvernamentală a ajuns la 42,9% din PIB, la finele lunii septembrie 2020

Numărul 46-47, 24 nov.-7 dec. 2020  »  Breviar statistic

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) totaliza, la finele lunii septembrie 2020, suma de 451,147 miliarde de lei, respectiv 42,9% din PIB, faţă de 373,6 miliarde lei (35,3% din PIB) la sfârşitul anului trecut, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), citate de Agerpres. Din aceasta, suma de 16,184 miliarde de lei reprezenta datoria pe termen scurt, iar restul era datoria pe termen mediu şi lung.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 387,359 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat.

Datoria administraţiei publice centrale se ridica la 436,19 miliarde de lei, din care 420 miliarde de lei pe termen mediu şi lung, cea mai mare parte fiind în lei (213,443 miliarde de lei) şi euro (178,8 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale se cifra la 14,957 miliarde de lei, din care 14,925 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Conform datelor MFP, datoria externă a administraţiei publice era de 223,59 miliarde de lei, din care 219,348 miliarde de lei cea a administraţiei publice centrale şi 4,24 miliarde de lei a administraţiei publice locale, şi aproape în totalitate (223,492 miliarde de lei) era pe termen mediu şi lung.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.