MFP propune o serie de măsuri temporare necesare pentru exercitarea funcției de conducător al compartimentului financiar-contabil din administrația publică centrală

MFP propune o serie de măsuri temporare necesare pentru exercitarea funcției de conducător al compartimentului financiar-contabil din administrația publică centrală

Telex » Știri 28 octombrie 2020  

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a publicat, pe site-ul instituţiei, pentru consultare, un proiect de OUG privind unele măsuri temporare necesare pentru exercitarea funcției de conducător al compartimentului financiar-contabil din administrația publică centrală. Potrivit iniţiatorilor, promovarea acestui act normativ este determinată, între altele, de necesitatea adaptării cadrului legal existent astfel încât, în perioada 2020 – 2021, pe perioada stării de urgență și, după caz, de alertă, să se asigure funcționarea adecvată a instituțiilor din administrația publică centrală prin instituirea posibilității ocupării posturilor de conducător al compartimentului financiar contabil rămase vacante, „ţinând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, într-un domeniu esențial de activitate, cum este domeniul financiar-contabil, ar putea îngreuna activitatea instituțiilor și autorităților publice cu efecte negative pe termen mediu și lung asupra bugetului acestora”. Potrivit Notei de fundamentare a actului normativ, iniţiatorii au avut în vedere şi faptul că, în situații excepționale, organizarea și desfășurarea examenului de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi (SEC)  trebuie să se realizeze numai în condiții de siguranță atât pentru participanți, cât și pentru personalul din cadrul MFP, precum şi asigurarea continuității activității instituțiilor din administrația publică centrală în domeniul economic, context în care „devine imperativă instituirea unor măsuri cu caracter temporar care să permită numirea conducătorului compartimentului financiar contabil”.

Astfel, prin proiect, se propune ca, în perioada 2020-2021, prin  derogare de la prevederile art.19 lit.b2) și b3 ) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, pe durata instituirii stării de urgență sau a stării de alertă pe teritoriul României, în funcția de conducător al compartimentului financiar-contabil din administrația publică centrală pot fi numite, în condițiile legii, și persoane care nu dețin certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi. În termen de 12 luni de la încetarea stării de urgență sau a stării de alertă aceste persoane au obligația să dobândească certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul SEC. La expirarea termenului menţionat anterior, celor care nu au obținut certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul SEC le încetează de drept numirea în funcțiile de conducător al compartimentului financiar-contabil.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.