Ministerul Culturii: Schemele de ajutor financiar, trimise pentru a fi finanțate prin PNRR

Ministerul Culturii: Schemele de ajutor financiar, trimise pentru a fi finanțate prin PNRR

Telex » Știri 8 martie 2021  

M

PUBLICITATE
terul Culturii a anunțat astăzi că schemele de ajutor financiar pentru acest sector au fost actualizate și au fost trimise Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru a fi incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență. Astfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, citat de Mediafax, forma actualizată a schemelor de ajutor de stat și de minimis, menite să sprijine sectorul cultural din România, este rezultatul centralizării unui număr semnificativ de observații și propuneri de modificare primite în urma procesului de consultare publică, desfășurat în perioada 26 ianuarie – 8 februarie, precum și al dezbaterii publice organizate online în 22 februarie.

„Având în vedere că în prezent se elaborează Planul Național de Redresare și Reziliență care vizează investiții în scopul ieșirii din criză, relansării economice și creșterii capacității de reziliență, Ministerul Culturii precizează că a transmis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene schemele de ajutor de stat și de minimis dedicate sectorului cultural, pentru a fi incluse în cadrul priorităților investiționale ale PNRR”, se arată în comunicat.

Reprezentanții ministerului precizează că o ultimă dezbatere publică pe acestă temă va fi organizată la finalul acestei săptămâni: „Întrucât Ministerul Culturii urmărește să optimizeze atât conținutul, cât și aplicabilitatea schemelor de ajutor financiar, astfel încât acestea din urmă să răspundă în mod real nevoilor operatorilor culturali, o ultimă consultare a sectorului cultural – creativ va avea loc în cadrul dezbaterii publice ce va fi organizată la finalul acestei săptămâni”.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.