Ministerul Educației: Burse școlare din bugetul de stat, premieră în sistemul de învățământ preuniversitar

Ministerul Educației: Burse școlare din bugetul de stat, premieră în sistemul de învățământ preuniversitar

Telex » Știri 5 aprilie, 9:00  

Începând cu acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat, precizează Ministerul Educației, într-un comunicat. Potrivit reprezentanților instituției, prin Legea Bugetului de Stat, au fost alocate, în acest sens, 536 milioane de lei, dublul sumei totale acordate anul trecut de către autoritățile publice locale pentru plata burselor școlare. Mai mult, prin HG 1.064/2020, Guvernul României a stabilit cuantumul minim al burselor la valoarea de 100 de lei (aprobat și asigurat din bugetul de stat), cuantum care poate fi majorat de autoritățile locale din bugetele proprii.

„Având în vedere că administrațiile județene ale finanțelor publice au inițiat deja procesul de repartizare a acestor sume către autoritățile locale, unitățile de învățământ au obligația să solicite în cel mai scurt timp sumele necesare pentru ca elevii să intre cât mai curând în posesia drepturilor acordate. De asemenea, ne exprimăm convingerea că toate consiliile locale vor respecta prevederile HG 1.064/2020 și vor adopta hotărârile proprii prin care este asigurat cuantumul minim garantat de 100 de lei pentru toate tipurile de burse (de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social)”, se menționează în comunicat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.