Ministerul Finanțelor analizează trei variante pentru acordarea deductibilității celor care primesc salariul minim
Telex » Știri
11 iunie 2024
Ministerul Finanțelor analizează trei variante de acordare a deductibilității de 300 de lei pentru salariații care primesc salariul minim pe economie, intenția fiind ca toți cei 1,8 milioane de salariați să beneficieze de facilitate, a afirmat, luni, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, prezent la conferința dedicată împlinirii a 30 de ani de la înființarea UNSAR.
"Sunt două condiții cumulative: să ai salariul minim pe economie și să ai până în 4.000 lei salariul brut. Noi facem analiză la nivelul Ministerului de Finanțe pentru că presupune un impact bugetar suplimentar pentru bugetul de stat. Interesul nostru este ca să aibă cei 1,8 milioane de beneficiari ai salariului minim același tip de facilități. Adică cei 300 lei să poată să beneficieze ca și deductibilitate și să fie netaxați pentru toți cei 1,8 milioane. Noi am luat în calcul trei scenarii 4.100, 4.200 și 4.300 și vom decide cât de curând pentru a avea o propunere care să fie și sustenabilă și să nu afecteze beneficiile, drepturile celor 1.800.000 de beneficiari. Termenul este tot data de 1 iulie", a spus Marcel Boloș.
El a explicat că pe lângă salariu angajații primesc indemnizație de hrană, în valoare de 600 de lei, iar în acest fel venitul urcă de la 3.700 de lei, la 4.300 de lei.
Marcel Boloș a mai declarat că la fiecare treaptă impactul bugetar este de 100 de milioane de lei.
De asemenea, majorarea salariului minim ar avea impact asupra punctului de amendă, dar acest aspect se află în responsabilitatea Ministerului Administrației și Internelor.
"Termenul până la care trebuie să vină cu o propunere este data de 1 iulie, dar cum a spus domnul prim-ministru, valoarea punctului de amendă nu va fi afectată. Deci noi suntem co-inițiatori ai măsurii și va fi o propunere de act normativ. Rândul trecut a fost o ordonanță de urgență prin care valoarea punctului de amendă a rămas la fel", a mai spus Marcel Boloș.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
LYNX Festival – imagini ale minunilor naturii, pledoarie în susținerea protecției mediului
20 de săptămâni de regal teatral: Caravana Shakespeare
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii