Ministerul Mediului ar putea suplimenta tichetele pentru Programul Rabla Clasic

Telex » Știri 1 septembrie 2016  

Ministerul Mediului va face o analiză în următoarele săptămâni iar în urma acesteia ar putea suplimenta tichetele pentru Programul Rabla Clasic, a declarat astăzi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer. „Vom face o analiză în câteva săptămâni să tragem linie şi vedem un pic cum evoluează lucrurile şi dacă este o nevoie mai mare pe Rabla Clasic putem să mai suplimentăm acolo tichete...Cam în două trei săptămâni pentru că trebuie să ne uităm pe toate celelalte programe, să facem o analiză pe ansamblu”, a spus Cristiana Paşca Palmer.

Reamintim că preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Istvan Jakab, a declarat, la începutul lunii iunie, că toate cele 13.000 de tichete electronice din „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional” (Rabla Clasic – 2016), destinate persoanelor fizice, au fost rezervate de populaţie, pentru pentru prima dată în istoria programului. În context, la jumătatea lunii iulie, ministrul Mediului a anunţat că Programul Rabla Clasic a fost suplimentat cu 4000 de tichete electronice, iar ritmul de achiziţionare continuă să fie extrem de rapid, respectiv 15 vouchere pe minut.

AFM a lansat „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional'” (cunoscut sub titulatura de Programul Rabla) pentru persoanele fizice la 14 iunie 2016. Anul acesta, Programul Rabla este structurat pe două componente: „Rabla Clasic” – prin care românii pot beneficia de o primă de casare pentru achiziţia unui autovehicul nou în schimbul unui autovehicul vechi şi „Rabla Plus” – program nou, prin care este stimulată achiziţia unui autovehicul nou pur electric sau nou electric hibrid, fără obligativitatea casării unui autovehicul vechi.

(Sursa: Agerpres)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.