Miniștrii de finanțe din UE aprobă reguli pentru rambursarea mai rapidă a dublei impuneri
Telex » Știri
16 mai 2024
Miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană, reuniți zilele trecute la Bruxelles, au convenit asupra unor noi reguli menite să ajute investitorii la recuperarea sumelor în caz de dublă impunere, informează dpa, preluată de Agerpres. Regulile se vor aplica rezidenților din UE care investesc într-o altă țară decât cea de reședință și sunt taxați în ambele pentru dobânzile și dividendele încasate.
În prezent, aceștia pot solicita rambursarea, însă procedurile sunt greoaie și diferă de la o țară la alta.
Conform noilor reglementări, statele membre ale Uniunii vor fi obligate fie să aplice de la început impozitarea corectă, fie să ramburseze într-un anumit termen impozitele percepute suplimentar.
Miniștrii speră că regulile mai simple vor contribui și la reducerea fraudelor.
Adoptarea unei legi în sensul convenit acum necesită mai întâi formularea unei opinii cu caracter neobligatoriu a Parlamentului European, ceea ce ar putea dura cel puțin câteva luni, deoarece legislativul Uniunii nu se va mai reuni decât în iulie, după alegerile europarlamentare din 6-9 iunie.
Între timp, textul propunerii legislative va fi revizuit și detaliat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg