Ministrul Agriculturii: Revizuirea Directivei privind emisiile industriale va afecta profund toate fermele mici și mijlocii

Ministrul Agriculturii: Revizuirea Directivei privind emisiile industriale va afecta profund toate fermele mici și mijlocii

Telex » Știri 28 septembrie 2022  

România nu este de acord cu o reducere atât de drastică a încărcăturii de animale pe unitatea de suprafață în vederea reducerii emisiilor de metan și amoniac, a susținut ministrul Agriculturii, Petre Daea, la reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit, care s-a desfășurat la începutul acestei săptămâni la Bruxelles. În cadrul reuniunii, ministrul Petre Daea a avut o intervenție privind Directiva privind emisiile industriale.

„România are mari rezerve privind introducerea bovinelor și reducerea drastică la un prag atât de scăzut de 150 UVM pentru fermele de animale în vederea reducerii emisiilor de metan și amoniac. Considerăm că nu s-a ținut seama de specificitatea fermelor ecologice tradiționale, de tip extensiv, precum și de tipul de agricultură specific. În România încărcătura de animale pe unitate de suprafață este sub media europeană. Prin urmare, emisiile sunt scăzute”, a spus Petre Daea în intervenția sa.

Potrivit sursei citate, propunerea de reducere a emisiilor industriale va impune poveri financiare și administrative determinând scăderea numărului de animale din țările membre, implicit scăderea ofertei pe piață care va fi compensată de țările terțe ce nu au aceste standarde de mediu.

„Revizuirea Directivei va afecta profund toate fermele și în mod deosebit fermele mici și mijlocii. Costurile impuse determinate de revizuirea Directivei sunt mult mai ridicate și mai complexe decât cele prezentate, ceea ce ar însemna surse suplimentare de finanțare pentru a susține fermierii în vederea realizării acestui obiectiv. Deci, România nu este de acord cu o reducere atât de drastică și consideră că este necesară reanalizarea pragului”, a adăugat ministrul.

În ceea ce privește utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor, Petre Daea a avut o intervenție în care a transmis că România, prin demersurile anterioare comune cu alte state membre, a marcat opoziția față de asumarea unor ținte obligatorii de reducere a pesticidelor în lipsa unor date solide despre reziliența sectorului.

„În condițiile insuficientei fundamentări a țintelor de reducere a utilizării pesticidelor și în lipsa unor soluții viabile de menținere a producției agricole la un nivel al randamentului care să permită realizarea unei profitabilități minime a activităților agricole a fermierilor europeni, nu suntem în măsură să acceptăm propunerea de regulament în forma prezentată, România fiind țara cu cel mai redus consum de pesticide din Uniunea Europeană. Scopul este de a avea o bază științifică solidă pentru discuții și o legislație aplicabilă, care să țină cont de toate aspectele unei piețe complexe, care se confruntă cu tot mai multe provocări. Preocupările de mediu și de sănătate sunt legitime, dar să nu se piardă din vedere securitatea alimentară, obiectiv primordial al PAC, astfel încât obiectivul de reducere a pesticidelor să nu ducă la scăderea producției europene. În contextul multiplelor provocări actuale ale sectorului agricol, raționamentul matematic nu poate fi răspunsul la problemele agriculturii. De aceea este necesar să oferim fermierilor alternative care să le devanseze pe cele administrative. Să fim atenți să nu îi pierdem pe fermieri că fără ei hrană nu putem avea”, a adăugat ministrul Agriculturii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.