
Ministrul Agriculturii: Trebuie, în următoarea perioadă, să consolidăm foarte mult ferma de familie
Telex » Știri
23 noiembrie 2020
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, la Miercurea Ciuc, că în următoarea perioadă trebuie sprijinită ferma de familie, fără de care „viața la țară nu prea are sens și nu are perspectivă”, relatează Agerpres. Adrian Oros a punctat faptul că acest lucru se va realiza printr-o plată redistributivă de la Pilonul I - plăți directe, către fermele de familie. „Trebuie să avem grijă, să menținem acest echilibru, pentru că România are cele mai multe ferme, avem 830.000 de ferme, dar acestea sunt foarte polarizate. 40% din terenul care este lucrat este lucrat de 97% dintre fermieri, în ferme de sub cinci hectare. 40% din suprafață este lucrată de 0,57% dintre fermieri, cu ferme de peste 300 de hectare, avem ferme de 56.000 de hectare, de 10.000, de 30.000 de hectare, avem, probabil cele mai mari ferme din Europa, dar și cele mai numeroase și mai mici ferme din Europa și abia 20% din teren este lucrat în ferme de familie, în ferme medii. Noi trebuie, în următoarea perioadă, să consolidăm foarte mult această fermă de familie, încât ea să devină o fermă comercială, o fermă care să reziste pe piață provocărilor viitoare”, a precizat ministrul Agriculturii.
Acesta a subliniat că este foarte importantă și susținerea pieței locale, întrucât producătorii români, mai ales cei mici, „au o putere de negociere foarte slabă și nu reușesc întotdeauna să-și vândă produsele la prețuri avantajoase”.
În acest sens, va fi stimulată cooperativa, despre care spune că este „singura soluție realistă pentru producătorii mici” și, pe de altă parte, va fi încurajată piața publică locală, astfel încât primarii să aibă posibilitatea să facă achiziții publice pentru nevoile locale de la producătorii locali.
De asemenea, Adrian Oros a punctat faptul că, printr-un program destinat produselor autohtone, se va înființa o rețea națională de colectare, depozitare, distribuție și promovare a produselor românești. Ministrul a făcut referire și la schimbul de generații, la sprijinirea fermierilor tineri, în contextul în care îmbătrânirea fermierilor este o problemă acută în România: „Pe lângă faptul că, în următoarea perioadă, intensitatea de sprijin va fi de maximum 100.000 de euro, nu 50.000 de euro, pentru instalarea tinerilor fermieri, încercăm și chiar facem acest lucru, pentru prima dată: acolo unde există teren al statului, gestionat de ADS să îl concesionăm, prin atribuire directă, tinerilor fermieri”, a precizat Adrian Oros.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
București, pol european și mondial al securității cibernetice
Farmecul de neegalat al anilor de studenție
În urmă cu 110 ani, Henri Coandă a scris istorie: primul zbor al unui avion cu reacție
Adaptarea la vremuri și capacitatea de a birui dificultățile
Târgul de Carte Gaudeamus a rămas vizibil și atractiv
Nimic nu poate înlocui călătoriile, dar soluții parțiale există
Ziua Internațională a Internetului – pledoarie pentru armonizarea „spațiului virtual” cu „spațiul vital”
Crizantema de Aur în vreme de pandemie