
Ministrul Comunicațiilor: Peste 17.000 de domenii active „.ro” au fost compromise
Telex » Știri
25 mai 2016
Numărul de site-uri românești implicate în incidente de securitate cibernetică a depășit 17.000 în 2015, în creștere cu 58% față de 2014, a anunțat astăzi ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan. „Alertele sunt în creștere. Spre exemplu, peste 17.000 de domenii active «.ro» au fost compromise. Aceste domenii sunt ca niște tunuri care pot fi folosite la un moment dat de atacatori”, a explicat Bostan în cadrul evenimentului de prezentare a raportului de activitate al Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – CERT-RO.
La rândul său, directorul general al CERT-RO, Augustin Jianu, a spus că, în ultimele șase luni, instituția a răspuns la 18 solicitări de intervenție în caz de incident cibernetic și a efectuat investigațiile tehnice aferente (două investigații fiind în curs). În plus, instituția a derulat șase audituri de securitate cibernetică, unul la Autoritatea Electorală Permanentă, unul la Compania Națională Poșta Română, trei la Ministerul Comunicațiilor și unul la un consiliu județean. Totodată, au fost diseminate șapte alerte publice privind riscuri cibernetice severe, a mai spus Augustin Jianu. Pentru perioada următoare, Centrul are ca priorități implicarea sectorului public și privat într-un exercițiu de securitate cibernetică la nivel național și distribuirea a 200.000 de licențe anti-virus gratuite pentru elevi, în parteneriat cu Ministerul Educației și două companii private.
(Sursa: Agerpres)
Un tramvai circulă prin „tunelul timpului” bucureştean
Record cultural-artistic: peste 250.000 de spectatori participanţi la Festivalul Neversea
Un veritabil boom al turismului cultural-artistic şi sportiv
„Bucharest Opera Festival”, încununarea unui centenar de remarcabile realizări muzicale
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferinţele
BookFest 2022 – 5 zile de călătorie din România până în Ţara Soarelui-Răsare
Târgul European al Castelelor, între lupte de cavaleri şi spectacole de muzică modernă
Concursul internaţional „George Enescu”. Pe podium, înalta ţinută artistică şi virtuţile talentului