Ministrul Economiei: Măsura 2 este una dintre cele mai grele provocări ale ministerului

Ministrul Economiei: Măsura 2 este una dintre cele mai grele provocări ale ministerului

Telex » Știri 30 aprilie 2021  

Măsura 2 referitoare la granturile pentru capital de lucru este una dintre cele mai grele provocări ale Ministerului Economiei dar până la 1 mai vom avea plăți efectuate efective de 467 milioane euro, aproape dublu față de bugetul inițial, a scris, pe Facebook, ministrul de resort, Claudiu Năsui, potrivit Agerpres. „Măsura 2 este una dintre cele mai grele provocări ale ministerului. Am găsit măsura cu finanțare europeană de 265 de milioane de euro, dar cu un OUG dat în 18 noiembrie 2020 care promitea 765 de milioane de euro. Deci 500 de milioane de euro din bani europeni în plus pe care nu-i aveam și nu-i avem nici acum. Cu toate acestea, am deblocat măsura și până la 1 mai vom avea deja plăți efectuate efective de 467 milioane euro, adică aproape dublul bugetului inițial. Mai avem o parte din suma lipsă de acoperit, dar, alături de ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, facem eforturi consistente și lucrăm în fiecare zi să găsim o soluție agreată de Comisia Europeană pentru a putea aduce cât mai rapid și restul de finanțare”, precizează Claudiu Năsui.

Cât privește Măsura 3, granturi pentru investiții, ministrul a arătat că aceasta va fi reluată de îndată ce va exista finanțare pentru ea. El a reamintit că pentru procesul deja început, suspiciunile de fraudă au fost confirmate și de DNA, care a demarat deja urmărirea penală in rem. „Acum așteptăm programarea React EU pentru a semna contractul cu Ministerul Fondurilor Europene prin care ea să poată fi finanțată. Acoperim cât se poate de repede tot ce a promis statul român în trecut pe hârtie”, a subliniat sursa citată.

Ministrul Economiei a arătat, pe de altă parte, că statul a plătit, într-o lună, 150 de milioane de lei, reprezentând o parte din datoria de 873 milioane de lei aferentă programului Start-Up Nation. Datoriile datează din 2018, iar în bugetul pe anul în curs au fost alocați 642 milioane de lei pentru plata acestor datorii. Claudiu Năsui a precizat, în context, că încearcă să găsească fonduri suplimentare la rectificarea bugetară.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.