Ministrul Economiei: Pachet de ajutor pentru IMM-uri cu un buget pentru granturi nerambursabile de un miliard de euro

Ministrul Economiei: Pachet de ajutor pentru IMM-uri cu un buget pentru granturi nerambursabile de un miliard de euro

Telex » Știri 4 iunie 2020  

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri pregăteşte un pachet de ajutor pentru IMM-uri cu un buget pentru granturi nerambursabile de un miliard de euro, fresh money, a transmis ministrul de resort, Virgil Popescu, citat de Agerpres. Potrivit ministrului, acest pachet va fi împărţit în trei proiecte, astfel: 550 milioane euro granturi pentru investiţii, până în 200.000 de euro fiecare grant; 350 de milioane, granturi de capital, tot până în 200.000 de euro, pentru companiile lovite puternic de pandemie: turism, horeca, transport auto, industria de evenimente şi 100 milioane euro, granturi până în 2.000 de euro pentru firme cu un singur salariat, care este şi acţionarul companiei şi care nu au beneficiat de niciun ajutor în această perioadă. „Totodată, am emis un ordin prin care am cerut tuturor companiilor să aprobe până la 15 iunie planurile de investiţii pe 5 ani, investiţii serioase, care să fie în concordanţă cu Green Deal. Majoritatea companiilor le-au aprobat deja. Vorbim despre investiţii de circa 12 miliarde de euro”, a scris Virgil Popescu pe pagina sa de Facebook.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.