Ministrul Economiei, Virgil Popescu: 7.500 de solicitări depuse în programul de microgranturi, în primele două ore de la lansare

Ministrul Economiei, Virgil Popescu: 7.500 de solicitări depuse în programul de microgranturi, în primele două ore de la lansare

Telex » Știri 13 octombrie 2020  

Un număr de 7.500 de cereri au fost depuse în primele două ore de la debutul programului de microgranturi, a declarat, luni, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.

„Au fost înregistrate 4.400 de conexiuni simultane, serverele au mers fără probleme. La ora 11:30 erau 6.500 de cereri în aplicaţie, iar acum, la ultima raportare, erau 7.500 de cereri de microgranturi. În ritmul acesta e posibil ca, până vineri, să epuizăm cele 50.000 de locuri, companii care se pot înscrie. Totalul bugetului alocat este de 100 de milioane de euro. Dacă sunt 2.000 de euro pentru fiecare companie, înseamnă că maxim 50.000 de companii pot beneficia. Cele mai multe s-au înscris din Bucureşti - peste 1.400, apoi Cluj, Iaşi, Prahova, Timiş. În urban, la ora 11:30, aveam 4.900 de cereri, iar în rural 1.600", a spus Popescu, la Digi 24, potrivit AGERPRES.

Acesta a menţionat că, la momentul actual, trebuie rezolvate o serie de probleme privind PFA-urile şi ONG-urile referitoare la neconcordanţa unor date existente la ANAF.

„Mai sunt nici mici probleme referitoare la PFA-uri şi la ONG-uri, probleme care reies din faptul că în baza de date a ANAF pe care noi o interogăm apar nişte date cu zero cifră de afaceri sau zero salariaţi. Ceea ce trebuie să ştie deţinătorii de PFA-uri sau de ONG-uri este să meargă cu aplicaţia până la capăt, pentru că vom face o verificare în back office şi nu vom lăsa lucrurile aşa, dacă dânşii ştiu că au altă cifră de afaceri”, a subliniat ministrul de resort.

Formularul electronic de înscriere pentru obţinerea de microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile a devenit activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro începând de luni, 12 octombrie 2020, ora 10:00.

Documentul de aplicare va rămâne activ până vineri, 16 octombrie 2020, la ora 20:00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului.

Guvernul a aprobat, în data de 31 iulie, OUG nr. 130/2020 privind acordarea unor granturi de un miliard de euro în total pentru firmele afectate de criza Covid-19, din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020.

Preînscrierea firmelor în aplicaţie a început pe 15 septembrie, iar în această etapă toţi aplicanţii interesaţi de oricare dintre cele trei măsuri de sprijin vor avea posibilitatea preînregistrării datelor reprezentanţilor legali/împuterniciţi, precum şi datelor persoanelor juridice.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.