Ministrul Educației: Elevii cu vulnerabilități vor învăța în sistem hibrid

Ministrul Educației: Elevii cu vulnerabilități vor învăța în sistem hibrid

Telex » Știri 1 februarie 2021  

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat astăzi că o parte dintre elevi, cei cu vulnerabilități, vor învăța în continuare în sistem hibrid, chiar și în condițiile în care autoritățile vor decide deschiderea școlilor din 8 februarie, informează Mediafax. Sorin Cîmpeanu a spus că o decizie privitoare la deschiderea școlilor din 8 februarie va fi luată mâine. În cazul în care aceasta va fi favorabilă, ea va trebui aprobată apoi de CNSU și printr-un ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației.

Sorin Cîmpeanu a anunțat că sunt cinci categorii de elevi și profesori care nu vor merge la școală. „Elevii care au vulnerabilități medicale, aceștia vor trebui să aibă asigurat procesul de predare-învățare online, a doua categorie sunt elevii care prezintă simptome. Recomandarea Ministerului Sănătății și a Ministerului Educației este aceea de a rămâne acasă și de a nu intra în colectivitate, deci învățarea online, a treia categorie: elevi care au aparținători în familie cu vulnerabilități medicale, certificate ca atare, și pentru aceștia vom fi datori să asigurăm învățarea online. Cea de-a patra categorie: profesori care au vulnerabilități cronice, certificate de către un medic de familie, aceștia vor asigura procesul de predare-învățare online, iar a cincea categorie, profesori care la rândul lor prezintă simptome, caz în care lucrurile vor trebui analizate ca atare”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a anunțat că, în cazul în care va fi nevoie, orele online ale elevilor vor fi grupate într-o singură zi.

„Atunci când profesorul are vulnerabilități cronice care îl împiedică să fie prezent în școală programul orar va trebui adaptat de fiecare școală în așa fel încât elevii să aibă grupate acele ore online într-o singură zi”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a anunțat că testarea elevilor este un proiect al Ministerului Sănătății, pe care Ministerul Educației îl susține.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.