Ministrul Energiei: Am încredere că în următoarele zile se vor semna contractele de finanțare în cadrul programului Electric Up

Ministrul Energiei: Am încredere că în următoarele zile se vor semna contractele de finanțare în cadrul programului Electric Up

Telex » Știri 23 februarie 2022  

Lista proiectelor acceptate spre finanțare în prima sesiune a programului Electric Up a fost publicată pe site-ul Ministerului Energiei, iar contractele de finanțare ar putea fi semnate în următoarele zile, a anunțat ministrul de resort, Virgil Popescu, citat de Agerpres. „A fost finalizată etapa de reevaluare pentru primul ciclu de finanțare, etapă necesară după ce am suplimentat bugetul prin Legea 12/2022. Am încredere că în următoarele zile, după ce se vor depune contestațiile, se vor semna contractele de finanțare. Întreprinderile mici și mijlocii și cele din domeniul HoReCa vor primi bani pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 100 kWp necesară consumului propriu și livrarea surplusului în Sistemul Energetic Național, precum și a stațiilor de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, prin Programul de finanțare «Electric Up». Este un program prin care ne-am propus să susținem antreprenorii, pentru a avea consum optim de energie”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a atras atenția că termenul de depunere a contestației este de cinci zile lucrătoare, începând cu ziua următoare zilei de comunicare a deciziei autorității, conform art. 16 din Ghid, iar în urma etapei de contestații, lista aplicanților admiși, respectiv respinși, va fi modificată.

Conform unui comunicat al Ministerului Energiei, comunicarea cu toți operatorii economici înscriși în Program se va menține prin intermediul platformei informatice, urmând etapa de depunere a contestațiilor și etapa de contractare, conform prevederilor Ghidului de finanțare.

Reamintim că prin programul de finanțare Electric Up se acordă finanțare în sumă maximă de 100.000 euro pentru un beneficiar.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.