Ministrul Finanţelor: Deficitul bugetar al anului 2020 crește la 9,1%

Ministrul Finanțelor: Deficitul bugetar al anului 2020 crește la 9,1%

Telex » Știri 18 noiembrie 2020  

Deficitul bugetar luat în calcul la următoarea rectificare bugetară este de 9,1%, în creștere față de precedenta valoare estimată, de 8,6%, a anunțat miercuri,18 noiembrie a.c., într-o conferință de presă, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, citat de Mediafax. El a precizat că bugetul anului viitor va fi construit pe un deficit de „7% sau mai puțin”.

Ministrul Finanțelor spune că rectificarea prevede o scădere a PIB cu 4,2 puncte procentuale, după ce Comisia Națională de Prognoză a revizuit evoluția indicatorului. Estimarea este în linie cu prognozele organismelor internaționale și ale agențiilor de rating, care au fost îmbunătățite, a precizat ministrul.

Deficitul bugetar estimat la începutul anului era de 3,6% din PIB, la prima rectificare a fost majorat la 6,7%, iar la a doua la 8,6%. Ministrul spune că procentajul de 8% care este diferența dintre estimarea inițială a creșterii PIB și minusul de acum se reflectă și în dinamica deficitului bugetar. „Nu vom mai încasa 4,2 miliarde până la finalul anului, în urma deciziei de acordare a eșalonării datoriilor”, declarat Florin Cîțu.

Bani în plus vor fi alocați, la rectificare, fondului de asigurări de sănătate (1 miliard de lei), Ministerului Dezvoltării (1 miliard de lei), agriculturii (1,1 miliarde lei) și fondului de rezervă al Guvernului (1,2 miliarde lei). În acest ultim caz, explicația este că suma este destinată unor cheltuieli neprevăzute, în special în zona de sănătate, banii putând fi alocați mai ușor, a precizat ministrul.

Economii s-au înregistrat la Ministerul Mediului, precum și la Ministerul Finanțelor, unde digitalizareaa a dus la eliminarea a 2.000 de posturi din cadrul ANAF și la economii de 134 de milioane de lei, a spus ministrul.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.