Ministrul Finanțelor: Reprezintă o urgență construcția unui cadru legal pentru a putea cheltui fondurile din PNRR

Ministrul Finanțelor: Reprezintă o urgență construcția unui cadru legal pentru a putea cheltui fondurile din PNRR

Telex » Știri 3 decembrie 2021  

Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor elabora o ordonanță de urgență pentru a stabili circuitele financiare necesare utilizării fondurilor primite de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, pe pagina sa de Facebook, relatează Agerpres. „Alături de construcția bugetului pe 2022, care este principalul efort al momentului pentru echipa de la Ministerul Finanțelor, o altă prioritate este folosirea banilor din PNRR. Deja o primă tranșă de 1,8 miliarde de euro din granturi a intrat în conturile BNR, va urma destul de repede și un avans pentru partea de împrumuturi. De aceea, reprezintă o urgență construcția unui cadru legal pentru a putea cheltui acești bani. Voi lucra împreună cu colegii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la elaborarea unei ordonanțe de urgență pentru a stabili circuitele financiare necesare utilizării acestor fonduri. Trebuie să punem rapid acești bani la treabă în folosul comunităților din întreaga țară!”, a scris ministrul Finanțelor. Anunțul a venit după ce Comisia Europeană a anunțat, joi, că a transferat României suma de 1,8 miliarde euro sub formă de prefinanțare, echivalentul a 13% din totalul de granturi alocate țării noastre în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR).

Plata de prefinanțare va sprijini demararea implementării măsurilor de investiții și de reformă cuprinse în Planul de Redresare și Reziliență al României. Se preconizează că România va primi, pe parcursul planului său, un total de 29,2 miliarde euro, din care granturi în valoare de 14,2 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.