Ministrul Mediului a prezentat ghidul programului „Rabla pentru electrocasnice” - ediţia 2020

Ministrul Mediului a prezentat ghidul programului „Rabla pentru electrocasnice” - ediția 2020

Telex » Știri 22 septembrie 2020  

Ghidul programului „Rabla pentru electrocasnice” – ediţia 2020 a fost lansat în dezbatere publică de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Bacău, informează Agerpres. „Avem la dispoziţie 40 de milioane de lei şi românii pot achiziţiona până la finalul anului electrocasnice, cu voucherele primite în schimbul aparaturii la care renunţă. Am estimat că venim în sprijinul a 100.000 de români care vor apela la acest program, dar şi al industriei româneşti. La fel de important este că, prin achiziţionarea de noi electrocasnice, facturile la energie vor fi mai mici, iar statul reuşeşte să extragă aceste obiecte, în fond, nişte deşeuri, din casele românilor. Colectarea lor se va face organizat, nu vom mai găsi frigidere la gropile de gunoi ale oraşelor. Dacă solicitările vor fi mari, vom suplimenta suma alocată”, a explicat ministrul Costel Alexe.

Prin noul program, este finanţată achiziţia a şapte tipuri de aparaturi electrice şi electrocasnice. Vouchere în valoare de 400 de lei vor fi acordate pentru maşini de spălat vase, aparate de aer condiţionat, inclusiv cele portabile, frigidere şi combine frigorifice, televizoare şi uscătoare de rufe, cele de 300 de lei pentru maşinile de spălat rufe, iar cine achiziţionează un aspirator va primi 200 de lei.

Voucherele vor fi electronice, iar doritorii se vor putea înscrie online, în aplicaţia de pe www.amf.ro, unde vor primi un număr de înregistrare cu care se vor prezenta la vânzătorii acreditaţi în program.

La cumpărarea unui nou produs, trebuie predat unul similar.

Ghidul va sta în consultare 30 de zile, timp în care marii retaileri se vor înscrie în program, iar beneficiarii se vor putea prezenta apoi la unul dintre comercianţii acceptaţi.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.