Ministrul Muncii: Anul acesta a fost unul dificil pentru reformarea sistemului public

Ministrul Muncii: Anul acesta a fost unul dificil pentru reformarea sistemului public

Telex » Știri 5 noiembrie 2020  

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, la Târgu Jiu, că sistemul public trebuie reformat, dar că anul acesta a fost unul dificil pentru a provoca o asemenea reformă. „Cred că sistemul public trebuie reformat. Anul acesta a fost un an dificil pentru a provoca o asemenea reformă, dar nu vă ascund că, dificil cum a fost, chiar el trebuie să declanşeze un proces de simplificare, modernizare şi supleţe în sistemul public. Acest lucru nu ar trebui făcut fără o evaluare obiectivă, făcută de o entitate externă care să nu fie influenţată de nimic din fluxul interior decizional şi să poată să ne dea o imagine clară. Şi mai cred că tot acest efort pe care Guvernul Orban l-a făcut de a aduce cât mai mult digitalizarea în relaţiile de comunicare instituţională, de comunicare cu publicul, n-are cum, în timp, să nu genereze nişte efecte în gândirea organigramelor, a funcţionalităţilor tuturor poziţiilor publice”, a spus Violeta Alexandru, citată de Agerpres. În opinia acesteia, salarizarea în sistemul public trebuie să pună accent mai mult pe indicatori de performanţă.

„De aceea sunt interesată de normarea timpului de lucru şi de modul în care angajaţii îşi îndeplinesc aceste norme pe care le stabilim împreună, nu le voi impune. Fără să ai aceste elemente, fără să ai manageri în instituţii, eu nu am să pot să mă clonez, să mă duc peste tot în ţară. Trebuie să fie manageri în instituţii publice care să îşi propună acelaşi obiectiv - să facem eficienţă”, a subliniat ministrul.

Ea s-a referit şi la posibilitatea unei centralizări a evidenţelor celor care primesc salariu sau o altă formă de plată din bani publici, „pentru a avea o imagine clară”.

„Prin bugetari înţelegem şi funcţionari publici, şi cei care lucrează în regii şi companii de stat, şi pe cei care lucrează în alte entităţi finanţate majoritar de stat. Eu sunt într-un demers în care, pe lângă evidenţele pe care le are Ministerul Finanţelor Publice din perspectiva contribuţiilor care se plătesc şi care ne arată o cifră de peste 1 milion de funcţionari vizavi de baza de date a ANOFM cu care ei se confruntă, mai avem şi alţi salariaţi, să-i numesc, care lucrează în diferite structuri finanţate tot din bani publici, care îşi ţin evidenţele pe cont propriu şi pe care, personal, le-aş vedea centralizate într-un singur loc pentru a avea o imagine clară asupra tuturor celor care au salariu sau o altă formă de plată din bani publici”, a spus Violeta Alexandru.

Ministrul a mai menţionat că angajaţii Inspecţiei Muncii verifică dacă banii destinaţi pentru şomajul tehnic al angajaţilor pe perioada pandemiei sunt acordaţi de către angajatori cu întârziere, şi nu în termen de trei zile, aşa cum este stipulat în lege.

Violeta Alexandru a precizat că Ministerul Muncii a achitat în luna octombrie aproximativ 6,7 miliarde de lei pentru toate măsurile de sprijin pe ţară pentru 1,4 milioane de angajaţi.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.