MIPE a publicat Ghidul solicitantului aferent Acțiunii 4.1.1. POC – „Investiții în activități productive”; apelul va fi deschis la 23 august

MIPE a publicat Ghidul solicitantului aferent Acțiunii 4.1.1. POC – „Investiții în activități productive”; apelul va fi deschis la 23 august

Telex » Știri 4 august 2022  

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) anunță că a publicat Ghidul solicitantului aferent investițiilor destinate capacităților de prestare de servicii și retehnologizării, în vederea refacerii capacității de reziliență, Acțiunea 4.1.1. – Programul Operațional Competitivitate. „Acordăm aceste finanțări pentru a sprijini refacerea capacității de reziliență microîntreprinderilor și IMM-urilor, prin realizarea de investiții pentru dezvoltarea capacităților de producție sau prestare de servicii, dar și pentru retehnologizare. Sprijinim, în egală măsură, și refacerea economiei grav afectată de efectele pandemiei COVID-19”, a declarat ministrul de resort, Marcel Boloș.

Potrivit unui comunicat al MIPE, alocarea indicativă a apelului de proiecte, conform Programului Operațional Competitivitate 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – Acțiunea 4.1.1. – Investiții in activități productive este de circa 238,76 milioane euro, însă, prin aplicarea mecanismul de supracontractare prevăzut de legislația în vigoare, suma maximă până la care pot fi acordate fonduri este echivalentul a aproximativ 358,14 milioane euro.

Pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de minimis valoarea finanțării nerambursabile este de minimum 50.000 euro și maximum 200.000 euro, iar pentru proiectele care intră sub incidența ajutorului de stat valoarea finanțării nerambursabile este de minimum 50.000 euro și maximum 500.000 euro.

Potențialii beneficiari se pot înrola în aplicația IMM Recover pentru pregătirea documentelor începând cu data de 16 august 2022, dată la care începe perioada de preînscriere. Lansarea apelului de proiecte și depunerea propunerilor de proiecte în aplicația informatică IMM Recover va avea loc la 23 august 2022. Înregistrarea și transmiterea cererilor de finanțare (proiectelor) în aplicația electronică IMM Recover, împreună cu toate anexele solicitate prin Ghidul solicitantului, se va face începând cu data de 23 august 2022, ora 10.00, pentru o perioadă de 7 zile calendaristice. Apelul se va încheia la 29 august 2022, ora 23:59:59.

Solicitările privind relocarea contului în aplicația electronică IMM Recover trebuie transmise pe adresa de email: modificare.cont.immrecover@mfe.gov.ro.

Cei interesați pot accesa Ghidul solicitantului pe site-ul MIPE, aici.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.