MIPE: România livrează la termen un jalon major din PNRR și consolidează o direcție de dezvoltare economică bazată pe inovare și investiții europene
Telex » Știri
9 ianuarie, 9:05
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță atingerea, la termen, a Țintei 267 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – un jalon major pentru dezvoltarea economiei românești și integrarea României în industrii europene strategice. Ținta, aferentă Componentei C9 – Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția 4 – Proiecte transfrontaliere și multinaționale, vizează participarea României la Proiectul Important de Interes European Comun (PIIEC) „Procesoare cu consum redus de energie și cipuri semiconductoare” și avea ca termen limită 31 decembrie 2025.
Potrivit unui comunicat al MIPE, la acest termen, România a îndeplinit integral și a depășit angajamentele asumate, prin: ▪ selectarea a peste 10 entități participante sau asociate; ▪ contractarea unor proiecte cu o valoare totală de peste 375 milioane euro, peste pragul minim de 360 milioane euro prevăzut în PNRR; ▪ un proiect readus pe traiectoria de implementare și dus la capăt.
„Acest rezultat a fost posibil după ce proiectul a fost readus pe traiectoria de implementare și operaționalizat la nivel guvernamental, prin deblocarea procedurilor, relansarea analizelor și constituirea unor echipe mixte de evaluare, ca urmare a unei decizii politice clare de a valorifica această oportunitate strategică pentru România. Procesul a fost repornit și pus în mișcare în mandatele miniștrilor Radu Miruță și Dragoș Pîslaru, iar livrarea efectivă a rezultatului a fost realizată printr-un efort susținut al echipelor din MIPE și MEDAT. Finalizarea contractării și atingerea țintei au fost asigurate în primele zile de mandat ale ministrului Irineu Darău, garantând continuitatea instituțională a demersului”, precizează MIPE.
Colaborarea MIPE – MEDAT a condus la: ▪ 23 de contracte de finanțare semnate, pentru participanți direcți și indirecți; ▪ peste 375 milioane euro investiții angajate prin fonduri europene; ▪ plăți în valoare de aproximativ 112 milioane lei, efectuate în decembrie 2025, aferente contractelor semnate în anul 2024 cu participanții direcți din cadrul PIIEC.
Structura proiectului este gândită astfel încât investițiile europene majore să genereze un ecosistem național, în care companii, universități și institute de cercetare colaborează pentru dezvoltarea de tehnologii, competențe și soluții cu valoare adăugată ridicată, cu efecte economice pe termen lung.
„Atingerea acestei ținte nu reprezintă doar îndeplinirea unei obligații din PNRR, ci confirmarea capacității României de a livra proiecte mari, complexe și strategice, atunci când există decizie politică, coordonare instituțională și responsabilitate”, subliniază reprezentanții MIPE. Pe baza acestui rezultat, România își consolidează poziția și se pregătește pentru participarea la noi inițiative europene de tip IPCEI, în domenii esențiale pentru economia viitorului: ▪ inteligență artificială; ▪ semiconductori avansați și infrastructură digitală; ▪ biotehnologii; ▪ vehicule curate, conectate și autonome; ▪ materii prime critice și lanțuri valorice asociate; ▪ tehnologii nucleare inovatoare.
Pe baza acestui rezultat, MIPE și MEDAT lansează un apel deschis către companii, universități și institute de cercetare interesate să participe la viitoarele inițiative europene de tip IPCEI, aflate în pregătire la nivelul Uniunii Europene. Entitățile interesate sunt invitate să își exprime interesul și să inițieze un dialog cu reprezentanții ministerelor, în vederea identificării unor proiecte mature, cu potențial de integrare în lanțuri europene de valoare și de atragere a finanțărilor europene nerambursabile.
Prin acest demers, România urmărește extinderea participării la proiecte industriale strategice, consolidarea ecosistemului național de inovare și atragerea de noi fonduri europene pentru dezvoltarea economiei românești.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”