Mircea Fechet: HG privind sistemul „Garanţie-Returnare” va fi publicată în Monitorul Oficial până la 1 ianuarie 2021

Mircea Fechet: HG privind sistemul „Garanție-Returnare” va fi publicată în Monitorul Oficial până la 1 ianuarie 2021

Telex » Știri 20 noiembrie 2020  

H

PUBLICITATE
rârea de Guvern privind implementarea sistemului „Garanţie – Depozit” va fi publicată în Monitorul Oficial cel târziu până la 1 ianuarie 2021, iar în prima jumătate a anului va fi desemnat administratorul unic de sistem, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, citat de Agerpres. „În termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern, colegii din minister vor elabora foarte repede legislaţia terţiară. Asta înseamnă ordine de ministru care să reglementeze modul de desemnare a administratorului de sistem, condiţiile etc. Din momentul în care administratorul va fi desemnat, iar acest lucru se va întâmpla în prima jumătate a anului viitor, până la 1 aprilie 2022, conform legii, are aproximativ un an la dispoziţie să facă următoarele chestiuni: să pregătească toată infrastructura pentru toată România de transport a acestor materiale, să obţină toate autorizaţiile, avizele pentru a construi de la zero centrele logistice de numărare, de procesare, de compactare, de gestionare a acestor echipamente. De asemenea, comercianţii care vor alege să folosească echipamente automate vor fi nevoiţi să le comande, să le instaleze, să le conecteze la fluxul informatic de date care va guverna întregul sistem. Din experienţa altor state membre, acest lucru se poate face într-un an. Până la 1 ianuarie 2021 vom avea publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern”, a afirmat Mircea Fechet.

Potrivit ministrului, în proiectul de HG care reglementează noul sistem de colectare a deşeurilor de ambalaje sunt prevăzute şi o serie de amenzi, precum şi sancţiuni complementare ce pot merge până la anularea licenţei de funcţionare pentru producători. „Există un capitol întreg de contravenţii în proiectul de Hotărâre de Guvern. Vor exista sancţiuni contravenţionale atât pentru magazinele care refuză să se conformeze, cât mai ales pentru producătorii care refuză să se conformeze, respectiv să se înregistreze în sistem, să folosească un simbol distinct pe eticheta ambalajului prin care cetăţenii să-şi dea seama că acel ambalaj este subiectul sistemului «Garanţie – Returnare». Noi am propus în proiectul de Hotărâre de Guvern inclusiv o sancţiune complementară pe lângă cea a amenzii contravenţionale ca să putem să discutăm inclusiv de ridicarea licenţei pentru anumiţi producători. Eu cred că toată lumea se va conforma. Nu aş vrea să-mi imaginez că vreun magazin din România va alege să nu primească ambalaje, pentru că ceea ce se va întâmpla în mod firesc, dincolo de vreo sancţiune, va fi pierderea clienţilor. Imaginaţi-vă un client care cumpără din magazinul respectiv o băutură pentru care plăteşte garanţia, după care revenind la acelaşi magazin să constate că nu i se plătesc aceşti bani înapoi, ori asta e o chestiune care nu are cum să se întâmple”, a explicat ministrul.

Acesta a subliniat, totodată, că ambalajele incluse în noul sistem vor avea elemente de identificare specifice. „Toate ambalajele care vor face obiectul sistemului «Garanţie – Returnare» vor avea elemente de identificare diferite de ambalajele existente astăzi în piaţă. Pe de o parte, va exista un logo care va face ca un ambalaj să fie returnabil sau nu, pe de altă parte codurile de bare ale acelor ambalaje nu vor putea fi scanate în vederea decontării garanţiilor. Cu alte cuvinte, un ambalaj pentru care nu s-a plătit garanţie la momentul achiziţionării nu va putea fi adus în vederea obţinerii unei garanţii. Totodată, acele ambalaje vor fi preluate de echipamente fără a se plăti respectiva garanţie”, a menţionat oficialul.

Ministrul a subliniat că sistemul „Garanţie – Returnare” va fi unul centralizat, decizia fiind luată în urma consultărilor avute cu toate statele membre ale UE. „Va exista o sigură entitate. Sistemul va fi unul centralizat. Este o măsură pe care am hotărât-o în urma consultărilor cu toate statele membre. Singura ţară în care sistemul este descentralizat este Germania şi acest lucru este aspru criticat pentru că generează o serie de neajunsuri pe care noi încercăm să le evităm. Altminteri, uitându-ne la toate exemplele de bună practică din Uniunea Europeană şi la lucrurile care nu au funcţionat învăţăm din greşelile altora. Caracterul unitar al sistemului este un lucru de la care nu putem să abdicăm. Sistemul va avea costuri diferite. Operatorul de sistem va trebui să parcurgă mii de kilometri poate să adune de la toate magazinele din toate satele, de la munte, de la şes, iar acest costuri de operare vor trebui să se compenseze între ele. Nu putem să avem un operator în zona de nord a României şi unul în zona de sud, pentru că ar exista un mare dezechilibru de costuri. În acelaşi timp, sistemul prevede că un magazin mic va trebui să poată să refuze o cantitate de deşeuri care în mod evident este disproporţională cu ceea ce se cumpără acolo. Cantitatea trebuie să fie una rezonabilă. Dacă la un magazin de la colţul blocului va veni cineva cu zece saci de PET, în mod evident magazinul, fără a abuza, ar putea să nu preia toate acele recipiente, limitându-se la o cantitate pe care o poate gestiona în mod firesc. Toţi acei saci de PET-uri vor fi duşi la un centru de colectare automată unde în câteva minute va putea să fie procesaţi şi compactaţi”, a punctat Mircea Fechet.

Declaraţiile ministrului de resort au fost făcute în contextul lansării în consultare publică a proiectului de HG care va reglementa sistemul „Garanţie- Returnare”. Conform documentului, ţinta României este ca, în următorii trei ani, să se ajungă la un grad de colectare de minimum 90% de deşeuri de ambalaje de băuturi. Cetăţenii care vor returna la orice magazin din România un ambalaj PET sau doză de aluminiu vor primi înapoi o garanţie în valoare de 50 de bani, fără a se prezenta vreun bon fiscal sau alte documente.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.