Mircea Hanga (BVB): Marile companii de stat listate la bursă au o capitalizare cumulată de aproape 110 miliarde lei
Telex » Știri
27 iunie 2024
Marile companii de stat listate la Bursa de Valori București (BVB) au în prezent o capitalizare cumulată de aproape 110 miliarde lei, comparativ cu 26 miliarde lei în urmă cu 10 ani, a afirmat, miercuri, președintele BVB, Radu Hanga, la evenimentul de marcare a zece ani de la listarea Electrica pe BVB, informează Agerpres. "Între timp, s-a întâmplat listarea, printre altele, a Hidroelectrica, dar chiar dincolo de asta vedem o creștere de patru ori a capitalizării companiilor în care statul este investitor la bursă și vedem, de asemenea, o dublare a prezenței companiilor de stat la Bursa de Valori București. Ponderea companiilor de stat a crescut de la 25% până aproape de 50%. Sigur, sectorul de energie și sectorul de utilități sunt cel mai bine reprezentate. Dacă ar fi să sintetizăm ce înseamnă relația cu statul român, ne bazăm pe faptul că și statul se bazează pe bursă ca pe un pilon de dezvoltare a economiei locale. Vedem statul foarte implicat în ceea ce privește desenarea strategiei pentru dezvoltarea pieței de capital, ceea ce transmite mesajul că dezvoltarea ecosistemului acesta este foarte importantă pentru noi. Vedem statul foarte interesat în a lista companiile de stat și vedem bursa tot mai prezentă ca și platformă de finanțare prin emisiuni de obligațiuni", a menționat Radu Hanga.
El a subliniat că bursa este locul în care se intersectează interesul statului, acela de a dezvolta economia, cu interesul companiilor și al capitalului privat.
"Nu întâmplător termenul de companie publică este folosit atât pentru a desemna companiile de stat, cât și pentru a desemna companiile listate la bursă. Este cumva o legătură între bursă și domeniul public. Bursa, până la urmă, este locul în care se intersectează interesul statului, acela de a dezvolta economia, cu interesul companiilor și al capitalului privat", a adăugat președintele BVB.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
LYNX Festival – imagini ale minunilor naturii, pledoarie în susținerea protecției mediului
20 de săptămâni de regal teatral: Caravana Shakespeare
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii