Mirrors of Brâncuși, un proiect multimedia dedicat sculptorului român

Mirrors of Brâncuși, un proiect multimedia dedicat sculptorului român

Numărul 5, 9-15 feb. 2021  »  Roza vânturilor

În perioada 10-24 februarie are loc, la Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), expoziția multimedia Mirrors of Brâncuși, un proiect care urmărește să surprindă esența sculptorului român printr-o serie de instalații și de experiențe bazate pe opera lui Constantin Brâncuși. Proiectul este organizat de Fundația Art Production, Centrul de Resurse pentru Cetățenie Activă și Christian Westblink, cu sprijinul JTI și Muzeul Național al Țăranului Român.

Mirrors of Brâncuși dorește să lase oamenilor o amprentă puternică și concretă asupra a cine a fost Brâncuși, dar și o raportare la alte concepte și definiții, mai apropiate de esența omului și artistului Brâncuși, menționează MNTR, într-un comunicat. „Abordând noi tehnologii și reinterpretând opere cunoscute și mai puțin cunoscute ale artistului, expoziția este o prezentare dinamică a unor întâmplări din viața artistului, relațiile sale cu alți artiști din vremea lui, precum și trăsături de caracter despre care se vorbește prea puțin. La finalul experienței, vizitatorul va reuși să capteze informația, dar și noi concepte despre sculptor”, spun reprezentanții MNTR. Proiectul a pornit de la o cercetare făcută pe un grup de oameni de vârste și ocupații diferite, dar care a cuprins aceleași concluzii – ceea ce mentalul colectiv și-a însușit despre Brâncuși e diferit față de ceea ce a vrut în esență să transmită artistul. Pentru a schimba direcția, creatorii proiectului au mers pe ideea de interactivitate și de implicare a tehnologiei în procesul de creație.

„Ca să gândim acest proiect, am mers pe un fir logic în care am pus cap la cap conceptele cu care opera Brâncuși și nevoile publicului, felul în care acesta interacționează cu o informație și cum o asimilează el. Am ajuns astfel la Mirrors of Brâncuși, un proiect-oglindă, în care oamenii nu doar că sunt puși față în față cu creația lui Brâncuși, dar sunt invitați să se pună în locul unor opere ale artistului, ajungându-se astfel la o analiză a propriilor emoții și sentimente dintr-o postură nouă. Prin acest proces de a te identifica și de a empatiza cu celălalt, vizitatorii vor avea o imagine mai clară asupra a ceea ce și-a propus Brâncuși prin opera lui. Verticalitate, complexitate ascunsă în linii simple, emoție și reîntoarcere către sine – asta veți descoperi în cadrul expoziției Mirrors of Brâncuși, a spus curatorul expoziției, Silvana Dulamă-Popa.

Expoziția dispune de o scenografie amplă, în care vizitatorul va putea experimenta cum e să fii parte dintr-o operă a lui Brâncuși, se va oglindi într-o interpretare a unui modul în mărime naturală al Coloanei fără Sfârșit și se va bucura de un scurt film dedicat vieții inventatorului sculpturii moderne, cu informații concise și alese cu grijă.

Proiectul se desfășoară în mai multe spații, prima expoziție fiind la București, la Muzeul Național al Țăranului Român, în perioada 10 - 24 februarie. Expoziția va putea fi vizitată de marți până duminică în intervalul 10:00 - 18:00.

(Sursa foto: facebook.com/mirrorsofbrancusi)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.