MLPDA oferă noi funcţionalităţi ale registraturii electronice

MLPDA oferă noi funcționalități ale registraturii electronice

Telex » Știri 20 iulie 2020  

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) informează că persoanele fizice şi juridice, precum şi instituţiile publice pot depune, în format electronic, documente, petiţii sau solicitări de informaţii, accesând registratura electronică a MLPDA: https://cauta.mdrap.ro/. „La trei săptămâni de la venirea în minister, am implementat registratura electronică, prin care cetăţenii pot urmări atât traseul solicitărilor pe care le-au făcut, cât şi stadiul în care se află acestea, astfel încât să nu mai fie nevoiţi să vină până la Bucureşti sau să dea telefoane la minister ca să afle în ce fază sunt proiectele depuse. Acum, mai facem un pas important pentru oameni şi le oferim acest serviciu, prin care îşi pot depune singuri documentele, direct în registratura electronică, şi primesc automat un număr de înregistrare, ceea ce le dă posibilitatea de a urmări traseul respectivului document”, a precizat ministrul de resort, Ion Ştefan.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.